19.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate7.000 de ceferişti, concediaţi

7.000 de ceferişti, concediaţi

CFR Călători, CFR Marfă şi CFR Infrastructură au venit în cadrul AGA cu câte două variante de propuneri de restructurare a societăţilor, circa 7.000 de angajaţi riscând să-şi piardă locul de muncă, şi au prezentat şi bugetele estimate pentru acest an, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor.
CFR Infrastructură a prezentat estimarea bugetului companiei, care prevede o pierdere de 896 milioane lei în 2010, iar în 2011 pierderea ar putea fi de doar 748 milioane lei. „O primă variantă la CFR SA cuprinde reducerea personalului cu 1.295 feroviari şi să rămână opt regionale de cale ferată, iar o altă variantă propune 1.492 de posturi reduse cu cinci regionale, urmând să fie desfiinţate cele de la Constanţa, Braşov şi Galaţi”, au declarat sursele ministeriale.
La CFR Călători ar putea fi disponibilizaţi, într-o primă variantă, 923 de oameni şi să rămână opt regionale sau în cea de-a doua variantă să se reducă numărul de personal cu 1.021 posturi şi regionalele de la opt la cinci, la fel ca la CFR SA. „Estimările arată că CFR Călători a încheiat anul 2010 cu o pierdere de 30 milioane lei, iar 2011 se va încheia echilibrat, fără pierdere”, au mai precizat sursele citate.
Reprezentanţii CFR Marfă au venit cu o singură variantă de buget, care urmează să fie aprobată. „O variantă prezentată în cadrul AGA cuprinde disponibilizarea a 3.000 de salariaţi de la CFR Marfă, cei care rămân fiind obligaţi să renunţe la tichetele de masă, primele de vacanţă şi alte sporuri. O altă propunere ar fi disponibilizarea a 4.350 de angajaţi, au mai menţionat sursele ministeriale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII