20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Isteria anvelopelor

Ministerul Transporturilor a „gândit“ un proiect de ordonanţă prin care şoferii sunt obligaţi să îşi „încalţe“ maşinile cu anvelope de iarnă, altfel se vor alege cu amenzi usturătoare. Deşi noile reglementări se află în stadiul de proiect, fiind în dezbatere publică până pe 11 noiembrie, comercianţii au început să scumpească anvelopele, iar şoferii se grăbesc să îşi cumpere cauciucuri de iarnă.

Iniţiatorii proiectului de ordonanţă spun că prin noile reglementări se doreşte creşterea siguranţei rutiere, accelerarea programelor de întreţinere, reabilitare şi construcţie a drumurilor, dar şi… necesitatea stringentă a asigurării fondurilor pentru întreţinerea, repararea, modernizarea şi construcţia de drumuri. Banii sunt căutaţi în buzunarele şoferilor care vor îndrăzni să nu îşi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă între 1 noiembrie – 31 martie şi care vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 540 şi 1.200 de lei.
Astfel, după punctul 28 al alineatului (1) al articolului 102 din Codul Rutier se va introduce un nou punct, care pedepseşte „conducerea autovehiculului pe drumurile publice în perioada 1 noiembrie – 31 martie, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului cu o masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone fără ca acesta să fie dotat pe axa/axele de tracţiune cu anvelope de iarnă“. Amenzile aplicate persoanelor fizice se încadrează la clasa a IV-a de sancţiuni, adică de la 9 la 20 puncte-amendă.
În plus, transportatorii de mărfuri sau persoane care nu au montate pe maşini cauciucuri de iarnă şi blochează un drum, în afara amenzii, vor fi obligaţi să achite şi costurile aferente intervenţiei de degajare a sectorului de drum afectat.
Potrivit proiectului de ordonanţă, anvelopele de iarnă sunt cele omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992, în care se spune că pe pneurile de zăpadă trebuie să fie aplicate literele M+S (Mud & Snow – Noroi & Zăpadă – n.r.)

Febra cumpărăturilor

Şoferii trebuie să umble serios la portofel, fie că aleg să respecte legea şi să îşi cumpere anvelope de iarnă, fie că o ignoră şi sunt amendaţi.
Doljenii deja au început să îşi cumpere cauciucuri, unii pentru că oricum foloseau cauciucuri de iarnă în anotimpul rece, alţii de frica amenzilor.
Ca de obicei, când e rost de câştig, comercianţii cresc preţurile. Cauciucurile de iarnă s-au scumpit cu aproximativ 15 la sută. În acelaşi timp, comercianţii de cauciucuri uzate aproape că nu mai fac faţă cererii.
Ieri, în Târgul de săptămână „1 Mai“ din Craiova, cei câţiva comercianţi de anvelope uzate se întreceau în oferte. Doritorii erau „atraşi“ cu preţuri între 40 şi 100 de lei anvelopa, în funcţie de dimensiuni, gradul de uzură şi marcă.
Cei cu portofelele mai „groase“ îşi pot cumpăra cauciucuri noi începând de la 150 de lei bucata, de asemenea, în funcţie de dimensiuni şi de marcă.
Un comerciant din Craiova, specializat în vânzarea de anvelope şi jenţi, a explicat că în ultima perioadă preţurile la cauciucurile de iarnă au crescut cu 10-15 la sută, însă scumpirea vine de la producători şi nu de la comercianţi. Astfel, un cauciuc pentru Dacia Logan, produs în Italia, era vândut cu 240 de lei, în preţ fiind inclusă însă şi montarea.

Şoferii le urează numai „de bine“ guvernanţilor

Deşi majoritatea şoferilor recunosc că anvelopele de iarnă sunt utile, faptul că trebuie să scoată bani din buzunar la „iniţiativa“ Ministerului Transporturilor i-a cam enervat.
Astfel, un craiovean a „îndrăznit“ şi şi-a cumpărat două cauciucuri noi pentru Cielo, la 150 de lei bucata. Vestea că ar putea fi obligat să cumpere încă două cauciucuri de iarnă l-a luat pe nepregătite şi se gândeşte să aleagă varianta „second hand“.
„Am cumpărat două cauciucuri noi, pe care am dat 300 de lei. Dacă va apărea această lege, va trebui să îmi iau încă două, însă, având în vedere că le voi pune pe spate, o să iau unele uzate“, a declarat D.A. pentru Gazeta de Sud.
Alt şofer e hotărât să ţină maşina în garaj în sezonul rece, pentru că îl costă prea mult patru cauciucuri de iarnă. „În plină criză ăştia s-au găsit să mai scoată bani de la noi. Mai bine ţin maşina în garaj toată iarna şi fac economie şi la benzină“, a spus I.Dumitru, proprietarul unui Daewoo Matiz.
Proiectul de lege iniţiat de Ministerul Transporturilor urmează să treacă pe la comisiile de specialitate, după care va fi supus la vot în plenul parlamentului. În cazul în care acesta va fi votat, modificările vor intra în vigoare în termen de 15 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Amenzi şi pentru transportatori
Acelaşi proiect prevede că efectuarea transportului de mărfuri sau de persoane pe drumurile publice în perioada 1 noiembrie – 31 martie fără ca autovehiculele să fie dotate cu anvelope de iarnă, iar pe drumurile acoperite cu gheaţă sau polei, fără a avea montate pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, va fi considerată contravenţie şi va fi amendată cu sume cuprinse între 2.500 şi 4.000 de lei.

Legislaţia din UE
În timp ce Ministerul Transportului din România încearcă să oblige şoferii să îşi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă, puţine ţări din UE au reglementări asemănătoare.
*În Austria şi Elveţia, pneurile de iarnă sunt obligatorii pentru autoturisme în perioada 1 noiembrie – 15 aprilie, atunci când drumurile sunt acoperite de polei, gheaţă sau zăpadă.
*În Finlanda, pneurile de iarnă sunt obligatorii între 1 decembrie şi 1 martie.
*În Franţa, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii. În unele zone muntoase, şoferii sunt avertizaţi prin indicatoare de necesitatea folosirii lanţurilor sau a pneurilor de iarnă.
*Germania obligă şoferii să îşi doteze maşina cu pneuri corespunzătoare condiţiilor meteo. Automobilele cu anvelope de vară nu au voie să circule pe drumuri acoperite de zăpadă şi gheaţă, în caz contrar fiind pasibili de amenzi.
*În Italia nu există obligativitatea folosirii pneurilor de iarnă decât în regiunea muntoasă Val d’Aosta, în perioada 15 octombrie – 15 aprilie.
*În Norvegia, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii, însă lanţurile de zăpadă sunt necesare pe tronsoane de drum semnalizate ca atare.
*În Slovenia, şoferii sunt obligaţi să folosească lanţuri de zăpadă sau cauciucuri de iarnă cu adâncime minimă de 3 mm a profilului în perioada 15 noiembrie – 15 martie sau oricând condiţiile meteo o impun.
*În Suedia, cauciucurile de iarnă sunt obligatorii între 1 decembrie şi 31 martie, adâncimea minimă a profilului pneului trebuind să fie de 3 mm.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

84 COMENTARII