15.1 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCercetare pe bani europeni la Universitatea din Craiova

Cercetare pe bani europeni la Universitatea din Craiova

Universitatea din Craiova se numără printre cele 20 de instituţii de cercetare-dezvoltare din România care vor beneficia de fonduri europene în valoare de 142 de milioane de euro. Aceasta va demara construirea unui centru de cercetare pluridisciplinar.

În această săptămână au fost semnate contractele de infrastructură publică în domeniul cercetării finanţate prin Programul Operaţional Sectorial de Creştere a Competitivităţii Economice (POS-CCE) al Uniunii Europene. Contractul a fost semnat în prezenţa premierului Emil Boc şi a ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi are drept scop finanţarea a 20 de instituţii publice de cercetare şi dezvoltare: spitale clinice şi universitare, universităţi, institute naţionale, institute ale Academiei Române. Finanţarea se face din Axa prioritară 2 a Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS-CCE), din bugetul alocat operaţiunii „Dezvoltarea infrastructurii de cercetare-dezvoltare publică“. Cele 20 de proiecte au fost selectate din 89 de proiecte participante în competiţie şi evaluate de experţi din străinătate. Proiectul urmăreşte creşterea capacităţii de cercetare prin investiţii în cercetare-dezvoltare, stimularea cooperării dintre instituţiile de cercetare-dezvoltare şi inovare şi întreprinderi, precum şi creşterea accesului întreprinderilor la cercetare, dezvoltare şi inovare, şi beneficiază de un buget total de 646 de milioane de euro. Din aceşti bani, 110 milioane de euro sunt asigurate de bugetul de stat. Prin câştigarea acestui proiect, Universitatea din Craiova va construi un sediu al unui centru de cercetare pluridisciplinar pentru toate cele 16 facultăţi.

Diaspora ştiinţifică românească poate colabora cu universitarii în proiectele de cercetare

Banii vor fi folosiţi pentru investiţii directe în instituţiile publice de cercetare şi în întreprinderi, parteneriate între întreprinderi şi instituţii de cercetare, inclusiv universităţi, atragerea de specialişti din străinătate pentru constituirea unei echipe de cercetare de valoare şi obţinerea de rezultate transferabile în economie, stimularea întreprinderilor pentru activităţi de cercetare şi dezvoltarea de spin-off-uri şi sprijinirea întreprinderilor start-up, pornind de la rezultate de cercetare. Reprezentanţii institutelor beneficiare le-au recomandat directorilor de institute, universităţi, spitale să folosească în proiecte şi să atragă şi diaspora ştiinţifică românească şi academică.
De contractele de finanţare semnate vor beneficia următoarele instituţii din ţară: Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ Iaşi; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată – Incemc – Timişoara; Universitatea „Valahia“ din Târgovişte; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice Râmnicu Vâlcea; Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti; Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Metale Neferoase şi Rare din Bucureşti; Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Microtehnologie din Bucureşti; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică – IFT Iaşi; Universitatea din Craiova; Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi; Universitatea din Bucureşti; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli“ – INCAS Bucureşti; Universitatea de Vest Timişoara; Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara; Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. G.I.M. Georgescu“ Iaşi; Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino“ Bucureşti; Institutul de Biochimie din Bucureşti şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU