23.2 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFord va reduce numărul de modele

Ford va reduce numărul de modele

Şeful companiei Ford, Alan Mulally, a declarat că producătorul auto va ajunge să aibă un total de 20 de modele, de la aproape 100 cât erau înainte, iar mărci precum Jaguar sau Volvo vor fi vândute. Ford vrea să simplifice lucrurile pentru clienţi şi derulează un proces prin care diverse modele ale mărcii au cât mai multe componente în comun, potrivit Bloomberg. Înainte ca Ford Company să vândă Jaguar, Land Rover, Aston Martin şi Volvo, existau în total 97 de modele. Numărul de modele va scădea şi ca urmare a renunţării la marca Mercury. „Mai puţine mărci înseamnă că te poţi concentra mai bine pe îmbunătăţirea părţii de inginerie (…) Era absolut clar că trebuie să simplificăm dramatic marca Ford“, a spus şeful companiei, aflat într-o vizită în Europa, unde va participa şi la salonul auto de la Paris. Ford încearcă să simplifice specificaţiile legate de componente pentru diverse modele, astfel că, spre exemplu, Fiesta, care e vândută în circa zece variante pe plan mondial, are în comun standard peste tot circa 65% din componente. Ford e singura mare companie auto americană care nu a trebuit să intre în procesul de restructurare, iar anul acesta a reuşit să treacă pe profit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS