22.5 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStart la împărţirea ajutoarelor de la UE

Start la împărţirea ajutoarelor de la UE

Zeci de persoane din Târgu Jiu au venit ieri-dimineaţă la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul primăriei pentru a primi ajutoarele de la Uniunea Europeană.

Peste 7.600 de târgujieni vor beneficia de aceste ajutoare alimentare: fiecare trebuie să primească 7 kilograme de făină de mălai, 14 kilograme de făină albă, 3,2 kilograme de paste făinoase, peste 2 kilograme de biscuiţi şi câte un kilogram de zahăr şi unul de lapte praf. Până la sfârşitul anului, vor primi aceste alimente peste 1.800 de pensionari, 2.377 de persoane cu handicap, aproape 3.000 de şomeri şi 492 de beneficiari de ajutor social. „Din păcate, aproximativ 10% din populaţia municipiului Târgu Jiu este beneficiară a unei forme de protecţie socială. Oamenii au venit în număr destul de mare pentru că sunt necăjiţi şi au nevoie de aceste alimente. Ne sprijină poliţia comunitară şi nu sunt evenimente, adică oamenii nu se mai îngrămădesc“, a declarat Lizica Pârvu, reprezentanta Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

La coadă cu orele

Zeci de persoane s-au înghesuit în faţa sediului Direcţiei Sociale pentru a primi ajutoarele alimentare de la UE. Pensionari, şomeri, persoane cu handicap şi asistaţi social de diferite vârste au aşteptat să le vină rândul. „Eu am o pensie de 350 de lei. Ce să fac cu atâţia bani? Vai şi amar de zilele mele. Am venit să iau alimentele şi stau la coadă de mai bine de o oră. O să mai aştept cât este nevoie pentru că îmi prind foarte bine. Economisesc nişte bani. Asta este ţara noastră: stăm la coadă ca pe vremea lui Ceauşescu“, a povestit pensionara Mioara Ghiţă, din Târgu Jiu. Câteva familii de romi au venit la Direcţie pentru a-şi lua alimentele. Mame şi bunici au aşteptat ore în şir pentru a putea pleca acasă cu câteva kilograme de făină, paste făinoase, biscuiţi. „Dacă avem ajutor social nu ne putem cumpăra tot timpul tot ce ne trebuie pentru a le da copiilor de mâncare. Am mai primit ajutoare şi anul trecut. Stăm aici cât e nevoie şi plecăm acasă cu nişte mâncare. Nu avem ce face. Soţul nu lucrează pentru că nu îşi găseşte şi avem trei copii mici. Trebuie să le dăm să mănânce“, a spus Lăcrămioara, din cartierul Obreja. Până la 31 decembrie, toate ajutoarele vor fi distribuite beneficiarilor, potrivit reprezentanţilor primăriei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII