Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Hibe legislative la şcolile de şoferi

Actualitate - Adrian DINU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Maşinile de „Şcoală“ ar putea fi trase pe dreapta până la votarea bugetului

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Şcolile de şoferi din cadrul învăţământului de stat ar putea fi obligate să-şi întrerupă activitatea dacă adoptarea bugetului va întârzia. Problema ţine de imposibilitatea financiară a procurării softului devenit obligatoriu pentru toate şcolile de şoferi din România.

Noile metodologii privind autorizarea şcolilor de şoferi, a programei de şcolarizare şi a pregătirii teoretice şi practice în vederea obţinerii permisului de conducere, aprobate de Ministerul Transporturilor prin Ordinul nr. 1019/2009, obligă toate şcolile de şoferi să utilizeze, începând cu 1 ianuarie 2010, un soft special de instruire pe calculator a cursanţilor la disciplinele „Legislaţie rutieră“, „Conducere preventivă“ şi „Cunoaşterea autovehiculului“. Un asemenea soft costă însă circa 5.000 de lei pentru şcolile de categoria B, ajungând până la 8.000 de lei pentru şcolarizarea în categoriile B, C şi E.

Fără buget, de unde bani de soft?


„Ideea acestui soft e bună, însă ne-a prins fără bani. Achiziţionarea lui reprezintă o investiţie, ce trebuie prevăzută ca atare în bugetele locale. Până acum însă nu s-a aprobat nici măcar bugetul de stat, aşa că nu avem de unde să dăm bani pe acest soft“, a spus Petre Cauc, directorul Grupului Şcolar „George Bibescu“ din Craiova.
„În prezent nu putem încheia contract pentru achiziţionarea acestui soft nici măcar cu plata în rate, până nu se va aproba bugetul ordonatorului terţiar de credite, care este unitatea de învăţământ“, a menţionat şi Gheorghe Barbu, directorul Grupului Şcolar de Transporturi Auto Craiova.
Deşi susţine că legislaţia trebuie respectată, conducerea Autorităţii Rutiere Române (ARR) se arată înţelegătoare cu privire la lipsa fondurilor. „Nu putem întrerupe activitatea unui liceu pentru că n-au bani de soft din cauză că nu s-a aprobat bugetul. Vom căuta împreună cu Ministerul Educaţiei o soluţie, astfel încât să nu fie afectată activitatea acestor şcoli de şoferi“, a declarat Iancu Crăciunoiu, directorul general al ARR.

Instruire doar pentru elevii proprii

Amintitul ordin al Ministerului Transporturilor dă şi alte bătăi de cap şcolilor de şoferi din cadrul unităţilor de învăţământ de stat. Spre exemplu, noua legislaţie obligă aceste unităţi să şcolarizeze exclusiv elevii sau studenţii proprii.
„Până acum, şcolarizând şi cursanţi din afara unităţii de învăţământ, mai obţineam şi noi ceva venituri extrabugetare. Nu era vorba de cine ştie ce sume, cel mult cât să plătim asigurările la maşinile pe care se face instruirea practică“, a explicat directorul Cauc. „Mi se pare în neregulă faptul că, pe de-o parte, ni se spune să obţinem venituri extrabugetare, dar pe de alta ni se interzice să şcolarizăm terţe persoane“, a arătat, la rândul său, directorul Barbu.

Şcoala de după şcoală

Altă hibă a ordinului amintit ţine de dubla şcolarizare a instructorilor auto. Concret, după ce au terminat cursurile unei şcoli postliceale cu durata de doi ani în specializarea „tehnician - instructor auto“, potrivit unei programe aprobate de Ministerul Educaţiei şi de Ministerul Transporturilor, promovând toate examenele la şcoală, viitorii instructori auto sunt obligaţi să urmeze şi „un curs de pregătire sau perfecţionare profesională într-un centru autorizat de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului din domeniul transporturilor rutiere“, după cum se menţionează în noua legislaţie.
„Nouă, directorilor unităţilor de învăţământ care pregătesc viitorii instructori auto, nu ni se pare corect ca absolvenţii să mai urmeze un curs, ci ar trebui să aibă dreptul să dea direct examen pentru atestare. Probabil că a fost o scăpare a ordinului“, a opinat Gheorghe Barbu, directorul Grupului Şcolar de Transporturi Auto Craiova.
Conducerea ARR a promis că va analiza toate aceste probleme ridicate de directorii şcolilor de şoferi, pentru a propune o eventuală modificare a Ordinului nr. 1019/2009 al Ministerului Transporturilor.


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 4.25/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.3 din 4 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de kick:
    mi-e scarba.....toate scolile din tara asta trebuie sa cumpere un cd caruia ii vom spune de acum soft!!!e absolut inutilizabil dar avand in vedere a cui e firma si care sunt interesele o sa spunem din acest moment ca este strict necesar.Toate scolile sunt obligate sa cumpere acest shit la 5200 lei,neexistand nici o alta firma care sa ofere acest soft care daca era produs de microsoft company costa maxim 120 lei,nu ca astia ...bizzarsoft :)) au sediul intr-un apartament nedeparazitat....si nu glumesc,treaba lor cu cine impart banii,eu sunt doar convins ca vine vremea sa ii ia d.n.a. pe toti chiara daca acum nu se pot apropia de bercenaru.....vine vremea tuturor....si o sa fie oferta la gloante pt astia 3 care dau ordine ilegale,iresponsabil e,sfidand notiunea de lege.
    2010-01-14, 04:55:35 (93.122.218.*)
  2. de ciupilica :
    Din fericire la sediul ARR mai sunt depuse 3 astfel de CD (soft) numai ca domniile lor intirzie autorizarea acestor softuri presind in acelasi timp scolile de soferi sa achizitioneze gluma de la Craiova (Bizzare Soft) prin controale si suspendari de autorizatii. Mentionez ca ARR , defapt nu prea are competenta in ceea ce priveste autorizarea de softuri didactice insa dupa cum se stie deja patronul Bizzare are ceva sustinere din parte directorului ARR Ion Craciunoiu (probabil cotizeaza la bunastarea PDL). Vineri 15.01.2010 in fata Ministerului Transporturilor de la ora 11 este autorizat un miting al Asociatiei Instructorilor auto din Romania poate asa se va rezolva totusi problema. Daca nu, emigram in Congo si le lasam onoarea sa stinga lumina.
    2010-01-14, 08:52:19 (188.26.193.*)
  3. de puscasu:
    domnilor, sunteti in eroare sau induceti in eroare intetionat ! Daca verificati situl arr.ro veti vedea ca sunt 2 firme (una din craiova si una din bacau) si probabil vor fi mai multe.Asa ca nu vad care este smecheria !!??
    2010-01-14, 10:21:14 (79.117.165.*)
  4. de GRASU.CRAIOVA@GMAIL.COM:
    existau niste cd cu legislatie rutiera +simulari la chioscurile de ziare la o cutie triunghiulara dar nu mai stiu cui l-am oferit si costa putin nu 5 000ron
    2010-01-14, 10:41:03 (86.126.42.*)
  5. de eu:
    si ministru transportului nu o avea nici o legatura cu noul program?ma-s mira sa nu aiba nimic de cistigat.a verificat cineva cele 2 sau 3 firme care liciteaza daca nu au legatura cu domnu ministru?in 6 dec.2009 ce au cautat un anumit nr. de masini de scoala la Mirsani .au fost invitati firesc patroni de scoli sa voteze pe liste suplimentare acolo .al cui o fi colegiu?
    2010-01-14, 11:05:59 (79.117.171.*)
  6. de elevul:
    da in sfirsit se sesizeaza cineva ca omt 1019/2009 e realizat la alibi ( pe interse obscure) . Acum se vede cum o activitate pur formativa si educativa ( inclusiv prin cod CAEN 8553 ) de la forme de invatamint a incaput pe mina celor de la transporturi care au bagat-o la carausie adica in legea transportatorilor rutieri. Mai mult pe linga asta apar si conditii separate de autorizare pentru scolile private si cele de stat . Mai concret cele de stat pentru autorizare au nevoie de o singur autovehicul iar particularii de doua autovehicule. Asa ca nici cei de la lieceesa nu se plinga ca nu pot scolariza extra ca sunt tinuti in brate un pic. Softul cerut este o inventie ARR care e la intelegere cu citeva firme in domeniu. Mai mult ordinul 1019 nu cere decat sa poti prezenta cele cerute de planul de invatamint . Treaba asta se poate face simplu si linistit sub o licenta Windows care nu va costa nicidecum 2500 sau 5000 sau 8000 lei
    2010-01-14, 12:24:33 (79.119.172.*)
  7. de ciupilia :
    Pt dl Elev , nu tine vrajeala finca domni ARR-risti nu au vrut sa vada softul ca atare ci factura de la Bizzare soft restul nu a contat Iar pt dl Puscasu aveti dreptate s-a mai autorizat alarteri un soft de la Bacau dar acela nu are agreare decit pt categoriile AB si costa in jur de 36 de mil in timp ce un windos costa 12mil cu licenta smecheria consta in faptul ca ei nu autorizeaza alte softuri pina cind nu termina de verificat toate scolile la facturi (bizare soft) de parca dumnealor au acum si drept de control fiscal.
    2010-01-14, 14:55:52 (188.26.193.*)
  8. de valentin:
    MAFIA este cuvantul ce caracterizeaza ARR-ul, instructorii independenti nu doresc decat sa poata muncii , nu cer bani de la stat, tot profitul de la transporturi este in mana catorva persoane din ARR. ,dreptul la profesie a fost recastigat in 89, dar capusarii din arr ne obstructioneaza , jos MAFIA ARR , solutia este sa iesim in strada si sa cerem impreuna cu scolile mici DESFIINTAREA ARR_ului
    2010-01-15, 21:49:22 (89.35.153.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 18°C.
La noapte: 13°C.
Mâine: 21°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4662 lei
USD: Tendinta 3.5538 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: