Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Călătorie de gradul zero: autobuzele chinului

Actualitate - Clara STĂNESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Limitele ofertei pentru călători

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Călătoria pe câteva trasee de autobuz din Craiova a rămas o aventură exotică: scândurile din lemn în formă de scaune, deodorantul preparat cu esenţe de transpiraţie, roţi încinse, motor, ceapă sau brânză de capră, urmele de fum negru lăsate de ţevile de eşapament, toate acestea sunt ingredientele oferite pătimaşului călător într-un oraş european.

Cu privirea dezorientată, femeia se-ndreaptă spre chioşcul cu bilete, se-apleacă s-ajungă în dreptul ferestruicii şi întreabă repede: „Auzi, domniţă, da’ ce autobuz iau şi eu s-ajung la gară, la tren?". Ascultă răspunsul, se-ndreaptă de spate şi se pune pe aşteptat. „Să iau 1. Cică trebe să vină". Se uită în stânga, în dreapta, nu se vede nimic, doar maşini mici sau dubiţe. Se duce mai la umbră, îşi trage baticul mai pe spate şi îşi şterge fruntea: „Nici nu veni bine vara asta şi ia uite ce călduri. O să ne topim...", ameninţă prevestitor. „A, ia uite-l, vine!".

Vagonul deportaţilor

Un autobuz deşirat, pe care străluceşte rugina amestecată cu praful, se-ndreaptă fioros spre buza trotuarului, în dreptul căreia o pancartă cu figura unui autovehicul sugerează o staţie. Se opreşte şi uşile se deschid anevoie. Femeia îşi ia plasele şi urcă. „Petrina îmi zice mie, dar lumea s-a obişnuit să-mi spună Nina". Îşi caută un loc cu privirea şi se duce spre mijlocul autobuzului, unde îi face cu ochiul un scaun din lemn, odinioară alb, acum ros de timp, de unghii, de cuţite. Îşi lasă bagajul la picioare, pe preşul din cauciuc, şi se dă doi metri înapoi, să composteze biletul. E amiază. Meteorologii anunţă aproape 30 de grade Celsius. Oamenii îşi fac loc pe scaun sau se înghesuie în jurul bărilor. „Janghina asta de autobuz parcă e un vagon de deportaţi. Aşa îmi imaginez că arăta unul din ăla", spune un bărbat de lângă geam. „Şi după ce că e moarte de cald, mai şi pute. Că urcăm cu de toate, cu ceapă, cu brânză, unii mai uită să se spele. Eu n-am simţit niciodată afară - şi am fost plecat şi eu şi în Italia, şi în Franţa - să miroasă aşa într-un autobuz. Ăia cum pot? Ca să nu mai vorbim de frecvenţă. Că aci stai şi aştepţi până-ţi vine rău. Baremi, la orele astea de vârf, e nebunie. Aştepţi de ţi se lungesc urechile până vine un autobuz", adaugă cu obidă.

Lanţul evoluţiei

De pe scaunul ei, Nina îl priveşte tăcută. E femeie de la ţară, ştie cum e şi mirosul de brânză, şi de cel de ceapă verde. E mulţumită că are cu ce merge. „Mămica mea venea la oraş în carul cu boi, iar alţii, care n-aveau, plecau cu noapte-n cap să ajungă dimineaţa la târg. Şi mergeau pe jos", zice femeia. „Doamnă, ştiţi ceva? Omenirea a evoluat între timp", replică bărbatul. Îşi şterge năduşeala şi adaugă, vădit enervat: „Păi noi de ce plătim? Să mergem cu autobuze din astea de la-nceputul lumii? Uite, dacă stai agăţat de o bară din asta, pe urmă trebuie să te speli, că altfel îţi put mâinile a fier. Şi când urci, parcă ţi-e frică să stai jos, aşa sunt de împuţite scaunele". Autobuzul a ajuns în staţia din centru. Bărbatul se îndreaptă spre uşă şi mormăie supărat în timp ce coboară. „De-aia-şi bat joc de noi, că băgăm capu-n pământ şi...". Vorbele se pierd undeva în aglomeraţia din stradă. Curând, şoferul accelerează şi maşina se urneşte greoi. Un fum negru iese prin ţeava de eşapament, învăluind autoturismele din urmă. Mutantul se îndepărtează, văzându-şi liniştit de traseu.

Din 60 în 60

Peste drum, un autobuz din aceeaşi categorie a IV-a e parcat cu uşile închise. În geam, pe o bucată de carton e trecută cifra 4. În marginea trotuarului, o pancartă defineşte locul: staţie. Cauţi curios destinaţia hurdugăii. Nici un semn, nici o urmă de informaţie. La casa de bilete, tot în geam, pe o bucată de hârtie ruptă dintr-un caiet dictando scrie: 4 - Făcăi. Apoi sunt înşirate orele la care pleacă peste zi, în programul normal şi în zilele de sărbătoare. Traseul este Olteţ - Spitalul 1 - Romaneşti - Făcăi şi din nou Olteţ. Şoferul deschide uşile pentru călători. Câţiva bătrâni se-nghesuie să urce primii, deşi autobuzul e gol. Spre Făcăi, e maşină din oră în oră. La fel şi pentru Bucovăţ, spre care pleacă 29. „Is this the bus to Bucovat?", întreabă un tânăr cu rucsac în spate şi îmbrăcat ca de excursie. Da, a nimerit autobuzul. Se interesează cum e cu biletul şi se urcă liniştit. Priveşte curios, ca un occidental care nimereşte într-o ţară din lumea a treia. Îi părem exotici... Şi călătoria, iniţiatică într-un fel, face parte din aventură....



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.0 din 19 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de esckobar:
    suntem vai de steaua noastra si de mama noastra ,in privintza transportului in comun suntem cu 100 de ani in urma , in alte tari autobuzul are linie proprie pe traseu si nici o alta masina nu are voie sa circule pe linia lui si nu mai vb de confort , toata lumea merge la munca cu autobuzu` ca ajunge repede ,
    2009-05-14, 01:13:34 (85.134.201.*)
  2. de "U"CRAIOVA:
    Hai nu mai exagerati si voi , ca sunt autobuze vezi doar pe traseele astea de tzara , brestei , 1 si cam atat ... in rest sunt autobuze noi , dar nu inteleg de ce nu baga pe toate liniile autobuze noi ... daca va uitati in autogara , sunt cel putin 20-30 de autobuze noi care stau degeaba pe acolo ..
    2009-05-14, 04:07:03 (79.117.223.*)
  3. de judex52:
    PT. "MUNCA" DEPUSA LA INNOIREA PARCULUI AUTO SI LICITATII SPAGOASE TOV. BUSUIOC A FOST "PROMOVAT" CONSILIER MUNICIPAL !! SA TE DUCI LA SEDIUL RAT IN BMW-URILE SUV PERSONALE, FARA SA TE VADA NIMENI.....NU CADRA CU "INNALTIMEA" LUI !!!! ASA.....LA PRIMARIE, TE VEDE TOATA LUMEA!!!!!
    2009-05-14, 05:58:47 (79.117.192.*)
  4. de nero:
    un articol frumos dar se vede ca este scris la comanda pentu un pumn de dolari.Draga Clara ...esti penibila... prin ceea ce scri,ar fi cazul sa prezinti si alte articole despre ziaristi corupti ,HAHALERE... cum va zice Gigi Becali
    2009-05-14, 06:19:49 (86.122.145.*)
  5. de orly:
    Clara foarte bun articolul si poti sa mai continui ca sunt destule probleme la ratc... Draga nero, inteleg dezinteresul pentru articol, nu are fotbal, tzatze si manele, dar daca tot te referi la coruptie ai putea sa faci legatura cu retragerea licentei pentru autobuzale bacriz, si ai putea sa mergi nitel cu autobuzul ca sa vezi cum sta treaba. Idea e RATC e incompetent si nu se straduieste suficient, si asta pe banii nostri.
    2009-05-14, 07:14:22 (79.117.219.*)
  6. de kalle anka:
    si cine ar fi dat pumnu' de dolari? coana petrina? da' daca iti dau io tie un pumn de dolari, promiti sa te duci la scoala si sa inveti gramatica limbii romane ca lumea?
    2009-05-14, 07:59:55 (212.214.120.*)
  7. de ENRYKO:
    Ziaristi vai mama lor,dati numai trasee unde mai sant autobuze noneuro,pai ai curaj sa bagi un autobuz nou pe acolo,cum le distrug tiganii ?eu am vazut ca regia are totusi autobuze bunicele,ia faceti hahalelelor un miting in care sa strigati sa de-a bacrizul afara de pe piata ca nu mai au dreptul sa mai circule si sa vedeti atunci ca vor fi si autobuze noi,asta voi nu stii ?ziaristi penibili va face imputitul ala de arab s-au ce-o fi el cum vrea,vai mama voastra ca imformati lumea asa,pai nu stie tata PETRINA ca merge si cu autobuze noi prin oras ?
    2009-05-14, 08:51:32 (79.117.172.*)
  8. de Nemesis:
    Solutia este sa cumparati autobuze noi pe toate traseele si sa-i impuscati in timpul mersului pe toti nenorocitii care le distrug. In Romania este un sport national vandalismul - orice arata cat de cat bine si frumos trebuie distrus. S-a inceput cu telefoanele cu cartela de pe strada si s-a ajuns la garniturile de tren, etc. Pe unii ii inteleg ca au prostul obicei de a fura, asta le-a intrat in sange, macar trag un folos, dar sa distrugi lucruri asa fara discernamant, fara nici un fel de profit motivant, mi se pare de-a dreptul o nebunie!
    2009-05-14, 09:30:33 (79.117.202.*)
  9. de Evil:
    Intr-un fel ne meritam soarta: daca nu cunoasteti zona dati o tura cu 2-ul sa vedeti ce specimene urca din unele statii. Nu zic ca sunt toti asa,sunt si multi oameni cu bun-simt,insa noi romanii suntem lasi: nu zice nimeni nimic cand un gibon isi face de cap in autobuz.
    2009-05-14, 09:59:25 (86.126.70.*)
  10. de Dorin:
    Aseara pe la ora 19 am prins un autobuz rosu dintre acelea noi pe traseul 2. Am crezut ca nu vad bine. De 15 ani am vazut aceleasi autobuze pe traseul ala, pana aseara. Este adevarat, ar trebui mai multa politie in autobuzele de pe traseul asta, mai ales spre partea dinspre Cernele, nu cum fac astia, urca in Centru si coboara la prima statie. Ma bucur ca mai face cineva si articole dinastea.
    2009-05-14, 10:11:33 (86.122.151.*)
  11. de stefan:
    Ce pretentie avem la autobuzele ce fac curse exterioare in localitatile suburbane,cit cele locale pe traseul 2 de exemplu,ne aduc aminte de perioada trecuta ceausista de trista amintire,cind erau numai asemenea autobuze.Toate gioarsele ce trebuiau demult casate circula la interval de 20 minute,mizerabile,cu rentul de la usile neermetizate si geamurile lipsa iti umfla otita,iar zgomotul motorului si fumul scos pe esapament redau aspectul autubuzelor din tarile arabe si asiatice unde tuti nespalatii calatoresc alaturi de capre si alte animale.dupa ora 21 trebuie sa calatoresti cu taxiul sau pe jos ca autobuzul 2 nu mai are program de noapte din perioada ceausista cind mai erau specialele.Dar platim acelasi bilet de 1,5 lei ca si pasagerii din alte cartiere ale orasului european Craiova unde sunt autobuze mai moderne si confortabile.Cine face diferenta???Toate acestea se intimpla sub obladuirea Primariei si a Primarului( solist vocal) care au in subordine aceasta regie de transport(de rahat)si care trag inapoi cu 2 decenii imaginea dezolanta a orasului cu aceste jafuri de fier vechi cu care suntem obligati sa calatorim cu rabdare.Pina cind domnilor alesi???Spre Europa nu merge nici popa la cimitirul Bobonete!!!Rusine,va bateti joc de cetatenii urbei si acestui cartier!
    2009-05-14, 11:42:18 (85.120.190.*)
  12. de Ionescu:
    Asa isi bate joc Marean Teodorescu, directorul RAT, de toti fraierii craioveni si de cei care il mentin in functie. RAT are pierderi colosale din cauza incompetentei lui si a acolitilor. Scot pe trasee autobuze foarte vechi si tin in autobaza autobuzele second-hand aduse pe preturi astronomice. Autobuzele BRADA-MENARINI au fost bagate la reparatii imediat ce au intrat pe poarta. Chiar nu cerceteaza nimeni ce este cu aceasta afacere mafiota? Pe agramatul Teodorescu, pe hotomanul de Sutru si amanta Nadia de ce nu i-ati intrebat pe ce s-au dus banii de investitii si de ce vor sa dea oamenii afara?
    2009-05-14, 12:55:39 (79.117.131.*)
  13. de Clara Stanescu:
    Sunt, intr-adevar, vai de mama lor, dar din pacate cu scaunele taiate, rupte, scrise, cu guma lipita pe ele ajung si cele noi, de pe alte trasee. Nu stiu de ce simt unii nevoia (desi as avea o explicatie :))) sa distruga cate ceva. Pe de alta parte, o calatorie cu 25-ul e cosmar, mai ales la anumite ore si nu neaparat pentru ca sunt deja ciopartite in interior, ci pentru ca sunt microbuze mici, iar ruta este foarte mare: Gara - Selgros. Aproape traverseaza orasul. Sunt dimineti in care soferul e nevoit sa puna masina in miscare ca sa nu se mai inghesuie lumea pe scaritzele alea din fatza. Probabil ca o masura eficienta sa nu mai fie "matratate" scaunele ar fi amenzile. Banuiesc ca in strainatate asa s-a ajuns la decentza: intai au fost amenzile, adica oamenii se purtau civilizat de frica, apoi .... a devenit cumva parte din educatie. In Londra, exista camere de luat vederi la fiecare coltisor. Te-apuca spaima... Si anunturi-amenintari peste tot: "Daca faci aia, se va considera infractiune si pedeapsa este...." etc. Aseara cand am ajuns acasa, usa de la scara blocului era varza: se jucasera doi copii si o umplusera cu namol. Si usa si geamurile. Evident ca au parinti. Evident ca le-au lasat asa. Copiii se joaca. E OK, dar parintilor nu le-a trecut prin cap sa ia o galeata cu apa sa faca curat.... Si-atunci ....
    2009-05-14, 13:10:51 (193.230.152.*)
  14. de BELETU:
    TRANSPORT IN COMUN DE GROAZA - PROTECTIA CONSUMATOROLUI CE ZICE - NU VA CONVINE LUATI-VA MASINI SAU TAXI . UNDE ESTI ,, OCROTEALA ,, SA NE OCROTESTI SI PE NOI DE ACEST CALVAR . CONCLUZIA - BILETELE SI ABONAMENTELE LA CONTROL VA ROG . SASE .
    2009-05-14, 14:07:18 (158.102.162.*)
  15. de mizerie si claie pe gramada:
    nu le pazesc,nu le curata,oamenii accepta orice,is prea putine si sunt pline,drumurile foarte proaste iar soferii mai baga si viteza.
    2009-05-14, 18:03:59 (79.117.134.*)
  16. de mizerie si claie pe gramada:
    nu le pazesc,nu le curata,oamenii accepta orice,is prea putine si sunt pline,drumurile foarte proaste iar soferii mai baga si viteza.
    2009-05-14, 18:20:21 (79.117.134.*)
  17. de Radical:
    D-ra Clara Stanescu, Bismark a facut educatie cu biciul ... nu stiu daca este o figura de stil sau nu, dar la acele vremuri cam asa se educau oamenii. Germanii nu s-a nascut educati, toti oamenii se nasc la fel, incep sa gangureasca la fel si invata bunele "manere" la fel, dar conteaza locul in care se initiaza. Deja educatia germana a devenit o virtute ancestrala, numita si prusaca. Cu toate astea au si eu salbaticii lor care nu pot fi pusi la punct decat prin aplicarea legilor. Legi avem si noi, dar nu se aplica. Nu poti sa ai curajul atragi atentia unui necioplit, pentru ca risti sa te alegi cu vreo paruiala, lucru cu care nu esti obisnuit prin natura obiceiurilor tale, deci clar nu vei face fata, asa cum nici necioplitul nu va face fata unei dispute verbale cu tine. Traim intr-o lume a nepasarii, traim intr-o lume in care patriotismul a disparut, ne-am demonetizat si ne-am pierdut identitatea. Toate popoarele si-au pastrat denumirea de acum 2000 de ani (germanii, galezii, anglii si saxonii, scotii, etc) numai noi ne-am capatat un nume acum 150 de ani, ne-am rebotezat si am acceptat orice mizerie oferita de altii ... si dvs aveti "pretentia" sa avem "pretentia" la autobuze mai bune, cand noi n-avem "pretentia" la nimic ! Un lucru este clar : poporul asta se trage clar din Daci, poporul asta nu se plange de nimic, si indura fara sa planga, pentru ca "Dacii nu plang" (citat din dl. Mixici) - si asta e adevarul. Si mai e un adevar ... orice copac, oricat de frumos ar fi, are si el uscaturile lui, pe care daca nu le cureti, se usuca si moare.
    2009-05-14, 18:57:06 (79.117.132.*)
  18. de killer:
    este oras european ar tb sa vb de trolee nu de autobuze
    2009-05-15, 12:39:44 (94.176.138.*)
  19. de calator:
    s-a spus tot in legatura cu transportul in comun. platim acelasi pret si in 2 si in 6 nu exista diferente de pret doar de confort , avem politisti si legi ,doar ca ar trebui respectate, de ce nu se dau amenzi ptr raufacatori indiferent de etnie? de ce nu-i intalnim si in mijloacele de transport? unde ramanem fara portofele si telefoane? unde sunt specialisti in furturi? copiii nostri sunt in permanenta expusi la huliganisme in acest 2, PE ALTA PARTE DE CE NU SE APLICA LEGEA IN VIGOARE IN CARE SE INTERZICE ANIMALE IN LOCALITATI daca ne consideram oras, caruta si calul inca umbla prin oras ,?romi nu platesc curent dar ard toata noaptea becuri inclusiv la cal ,sau asezat pe terenuri si si-au ridicat case, cine ii controleaza? cati au resedinta in oras? TOTI EDILI DORM!!!!!!! SOMN USOR ACEST MANDAT LOCUITORI VA VEGHEAZA !!!!!!!!!!
    2009-05-18, 10:33:24 (86.126.79.*)
  20. de calator:
    pai ce vreti sa va faca bai tata astea de la rat? fac si ei ce pot si cu cat au. in toata tara e saracie. nu au bani sa va ia voua autobuze cu aer conditionat in care sa nu miroase a branza si a ceapa. pe astea care au in plasa branza si ceapa cine trebuie sa-i transporte? astea care sunteti asa de sensibili incercati cu taxi sau daca va deranjeaza scaunele taiate guma de mestecat lipita prin autobuze si gunoiul din autobuze incercati sa-i luati de guler pe cei care distrug mijloacele detransport in comun. ca doar nu or veni cei de la rat sa faca mizerie in ele sa lipeasca guma si alte tampenii prin autobuze sau sa taie scaunele. daca suntem cat de cat corecti si nu privim cu ura in jurul nostru trebuie sa recunoastem ca la prima ora cand ies din garaj autobuzele si tramvaiele sunt curate. ca noi ne batem joc dupa aceia nu spune nimeni.are cineva curaj sa le zica ceva celor care distrug sau fura din buzunare? liniste. atunci cand ai vad se fac ca ploua si numai dupa ce au plecat cei care provoaca raul incep si ei sa comenteze ca pana atunci nu prea au curaj. .................... ...
    2009-05-20, 08:33:05 (79.117.184.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 16°C.
La noapte: 12°C.
Mâine: 20°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4587 lei
USD: Tendinta 3.5272 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: