WC-ul din curtea şcolii

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Înconjurate de iarbă şi de dealuri, cu holuri lungi şi lumină obscură, cu uşi care abia se mai ţin în balamale şi ferestre printre care şuieră vântul, cu grupurile sanitare în aer liber, unele fără intrare şi fără acoperiş, şcolile din satele Cruşeţului gorjean strigă după investiţii şi bat obrazul celor care dirijează banii Educaţiei.

Cu apa sub nas

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Bine aţi venit! Maiag, opt kilometri. Un drum lat şi lung - o bucată asfaltată, o bucată piatră şi drum de ţară, se lasă pe stânga după ce ieşi din Melineşti. Pe dreapta, case, pe stânga - case, unele cocoţate pe coastă, altele vârâte în văi. După câţiva kilometri, din spatele unui gard din beton se aud vocile unor copii. O clădire veche, dar proaspăt vopsită, se ridică la câţiva metri de poartă. „Şcoala primară cu clasele I-VIII - sat Maiag, comuna Cruşeţ, judeţul Gorj“. De fapt, nu mai sunt demult clase de gimnaziu pentru că nu mai sunt aşa mulţi prichindei. Au rămas doar grădiniţa şi ciclul primar. 15 copii pentru prima structură, 17 pentru cea de-a doua. Elevii mai mari merg la unitatea centrală din satul Cruşeţ. În curte, lângă fântâna acoperită sunt montate un tobogan, un leagăn şi o tiribombă, toate colorate, pe care cei mici se bat în pauză. Ceva mai departe, într-un colţ de teren, se află sursa de alimentare cu apă a comunei. Dar şcoala nu are acces la ea. Conducta a fost adusă până la cinci metri de intrarea în clădire. Şi lucrările s-au oprit acolo. Ca să aibă apă de băut, copiii îşi aduc sticluţele de acasă. În pauze, femeia de serviciu le scoate şi apă din fântână, ca să se spele pe mânuţe. După ce vin de la toaletă. Undeva, în spatele şcolii, după câteva trunchiuri de copaci, un adăpost din cărămidă, rămas fără o bucată din acoperiş, ţine loc de grup sanitar pentru cei 23 de copii şi două cadre didactice care vin la Maiag 1. Un „P“ (de la profesor) cu majuscule restricţionează celor mici accesul la uşa din stânga. Lor le este destinat spaţiul din dreapta, cu „holul“ plin de urină şi fecale. Cu greu se mai ajunge la gaura improvizată care ţine loc de toaletă. Igienizată o dată pe săptămână. De partea cealaltă, în spate, la locul fetelor, patru intrări desemnează patru WC-uri. Doar unul mai are uşă; de la celelalte a dispărut nu se mai ştie când. Cei mici nu par nemulţumiţi. Sunt obişnuiţi. Şi ei, oricum, n-au nici o putere.

Ultimele investiţii la prima şcoală din Maiag au constat într-o mătură cu făraş. Chiar şi materialele didactice sunt aduse de cadre, ca şi în unităţile din Mierea, Marineşti, Văluţa sau Slăvuţa.

Nici medicii nu ajung aici

La cea de-a doua şcoală din Maiag şi la Slăvuţa 1 s-au înlocuit uşile: în loc de lemn, s-a montat termopan. Dar sălile sunt tot mari şi reci, acoperite cu planşe pictate de învăţătoare sau cu figurine create de educatoare. Foarte rar, părinţii mai pot strânge câte un bănuţ să schimbe feţele pentru bănci. „Sunt oameni săraci în zonă, nu-şi permit luxul de a cheltui prea mult. De Moş Nicolae, voiam să merg cu cei mici în Orăşelul Copiilor. Le-am propus părinţilor, însă deja mi-au spus că nu sunt bani“, a spus unul dintre cadrele didactice de la Mierea. Aici vin 25 de copii, la grădiniţă şi ciclul primar. În curtea mare nu e nici un leagăn, nici un tobogan. „N-au nimic. Apă nu, calculatoare nu. Până anul trecut, li se tot schimba învăţătoarea şi unii de prin sat au preferat să-i trimită pe cei mici la Cruşeţ. La şcoala asta, s-a făcut igienizare în vacanţă, au dat cu var şi au zugrăvit uşile. Atât. Nici medicii nu ajung aici“, se plânge Angela, mămica unei fetiţe din sat.

Nu e singura care acuză lipsa unui „vraci de trup“. „Fac naveta. Vin cu maşina de 9 şi la unu, unu jumate, pleacă“, adaugă cineva din comună.

Multe şcoli, puţini copii

În loc de puzzle, au borcane umplute cu boabe de porumb şi orez, în loc de jocuri care dezvoltă gândirea, au păpuşi făcute de învăţătoare. „N-am primit nimic de ani. Am adus de acasă tot ce vedeţi aici. Şi autocolantul pentru măsuţe tot eu l-am cumpărat. Tot ce-am făcut am făcut din buzunarul meu, cu mâinile mele. Şi mături am adus. În sala asta sunt două becuri: unul merge, altul nu, că nu e bună dulia. Am chemat un părinte s-o schimbe“, povesteşte alt cadru didactic din comună. Gardurile sunt şi ele opţionale: unele unităţi au, altele nu. La Marineşti, spre exemplu, un şanţ face legătura între drum şi spaţiul unităţii. Două lemne stau pe post de poartă la gardul din pari şubrezi şi putregăiţi şi câţiva câini te-ntâmpină lătrând şi dând din coadă în acelaşi timp, semn că nu vor neapărat să te lase cu semne. La Văluţa, după ce s-au terminat orele, ca să uniformizeze gazonul din curtea şcolii, probabil, vecinii au deschis portiţa din spatele casei şi au lăsat gâştele să se desfete cu rodul încă verde al pământului. Prea curând, cei peste 200 de prichindei care merg la grădiniţă sau la şcoală nu vor avea parte de alte condiţii, folosind tot grupurile... sanitare din spatele curţii, apa adusă la sticluţă de acasă, materiale didactice cumpărate de educatoare şi învăţătoare.

Primarul comunei, Viorel Drăguşin, şi directorul şcolii, Irina Godeanu, susţin că fondurile alocate au avut ca destinaţie Şcoala centrală Cruşeţ, pentru că acolo învaţă cei mai mulţi copii din comună.