19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎntâlnire fără rezultat între premierul Tăriceanu şi sindicalişti

Întâlnire fără rezultat între premierul Tăriceanu şi sindicalişti

Guvernul şi sindicaliştii se vor întâlni din nou săptămâna viitoare în prezenţa reprezentanţilor BNR, care vor explica sindicaliştilor impactul pe care îl are creşterea salariului minim asupra inflaţiei, a anunţat joi premierul Tăriceanu, precizând că decizia nu trebuie luată sub presiune.

"O asemenea decizie nu trebuie luată sub presiune. (…) Problema trebuie privită cu maximă responsabilitate, trebuie să fim realişti şi să nu periclităm parcursul foarte bun al economiei, dar şi veniturile salariale din ultimii ani", a declarat Tăriceanu, la finalul celor cinci ore de negocieri cu sindicaliştii, pe marginea salariului minim. El a argumentat că, în anii trecuţi, economia românească a fost afectată de inflaţie din cauza creşterilor salariale necontrolate, ceea ce a influenţat puterea de cumpărare.

Şeful Executivului a spus că solicitarea sindicaliştilor privind creşterea salariului minim pe economie este "legitimă", având în vedere că promovează "în mod normal" interesele angajaţilor, dar că aceştia pierd din vedere prevederile acordului încheiat cu Guvernul în decembrie 2007. Potrivit acordului, Executivul s-a angajat să crească salariul minim pe economie de la 500 la 540 de lei, la 1 iulie 2008, dar numai în situaţia menţinerii echilibrelor macroeconomice: creşterea PIB-ului, creşterea productivităţii şi inflaţia. Premierul a amintit că ultima condiţie, referitoare la inflaţie, nu este îndeplinită.

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat la finalul negocierilor că sindicatele au prezentat o simulare, din care reiese că o creştere a salariului minim nu ar avea un impact inflaţionist "deosebit". Hossu a precizat că vineri sindicatele vor picheta din nou sediul Guvernului.

Preşedintele CNSRL Frăţia, Marius Petcu, a declarat că solicitarea de majorare a salariului minim este susţinută de creşterea productivităţii şi de creşterea PIB. "Productivitatea muncii este un fapt recunoscut şi vrem să fie luat în calcul ca un plus, iar creşterea conomică este în plus cu aproape 30%. Avem un minus pe partea de inflaţie şi încercăm să-i aducem pe premier şi pe guvernatorul BNR la o modalitate de a compensa această creştere a inflaţiei cu ceea ce înseamnă meritul nostru, al forţei de muncă, pe creşterea economică şi pe creşterea de productivitate", a declarat Petcu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU