14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA început sezonul petrecerilor în aer liber

A început sezonul petrecerilor în aer liber

Sezonul petrecerilor în aer liber în Târgu Jiu a început ieri, de 1 Mai, prin sărbătoarea tradiţională care s-a desfăşurat în dumbrava din zona Drăgoeni, de la marginea oraşului.

 

Locuitorii municipiului Târgu Jiu au venit, ca în fiecare an, în număr foarte mare ca să petreacă Ziua Internaţională a Muncii la pădure. Terasele au fost arhipline şi, după orele amiezei, cu greu se putea găsi un loc la o masă. Micii şi berea au fost la mare căutare. Tiribombele şi jocurile distractive au fost, de asemenea, foarte solicitate, în special de tineri şi copii. Comercianţii au împânzit şi ei zona cu tarabe la care se vindeau tot felul de produse. Nu au lipsit nici negustorii de etnie romă, care au venit în număr mare cu căruţele, pentru a vinde haine la mâna doua.

 

Spectacole şi campanie electorală

 

Pe scena amplasată în mijlocul dumbravei s-a desfăşurat un program artistic, care a început la ora 13.00 cu un concert susţinut de Fanfara „Armonia“, după care a urmat un recital susţinut de Ansamblul artistic profesionist „Doina Gorjului“. Directorul ansamblului, Gheorghe Porumbel, nu a uitat că astăzi începe campania electorală şi i-a făcut puţină reclamă primarului municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru. „Florin Cârciumaru a demonstrat că este mereu aproape de dumneavoastră şi că a fost capabil să rezolve problemele cu care vă confruntaţi şi sperăm că va rămâne în continuare aproape de dumneavoastră“, a spus Gheorghe Porumbel, care va candida şi el la Primăria Novaci, din partea PSD. Programul artistic s-a încheiat în jurul orei 18.00, printr-un spectacol susţinut de formaţiile de muzică şi dansuri ale Palatului Copiilor şi Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu.

 

Organizare ireproşabilă

 

Organizarea a fost şi de această dată bine pusă la punct. Drumurile au fost refăcute cu un nou strat de pietriş. Faţă de anii anteriori, în acest an a mai fost amenajată o cale de acces cu parcare pentru ca fluenţa să fie mult mai mare. Chiar şi aşa, după- amiază, când în dumbrava de la Drăgoeni au început să vină din ce în ce mai mulţi oameni, circulaţia s-a desfăşurat cu mare dificultate. În zonă au fost amplasate şase toalete ecologice. Poliţiştii comunitari şi jandarmii au asigurat ca petrecerea să se desfăşoare fără evenimente neplăcute.

 

Chefurile se vor ţine lanţ

 

Peste aproximativ o săptămână, locuitorii municipiului Târgu Jiu sunt aşteptaţi la o nouă petrecere în aer liber, care se va desfăşura duminică, 11 mai, în Poiana Narciselor, din localitatea componentă Preajba. „Sărbătoarea Narciselor“ este manifestarea tradiţională a localităţii Preajba. Locuitorii oraşului sunt aşteptaţi să vină aici pentru a petrece şi admira poiana cu narcise, care este declarată arie naturală protejată. Micii vor sfârâi pe grătare, berea va curge din butoaie, iar muzica va răsuna în difuzoare.

Distracţia va atinge cote maxime la Zilele Municipiului Târgu Jiu, care vor începe pe 19 mai şi se vor încheia pe 25. Concertele se vor desfăşura pe insuliţa de pe Jiu, din Parcul Central, sau în incinta Teatrului de Vară, iar bulevardul Constantin Brâncuşi, sectorul din faţa sediului primăriei, va fi închis, pentru că aici vor fi amplasate terase.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS