Dolj: Bărbat reţinut şi cercetat pentru omor

Autori


Un bărbat din comuna Celaru, Dolj, a fost reţinut ieri în arestul  IPJ Dolj, fiind suspect de omorul comis asupra mamei sale.

Poliţia a fost sesizată ieri, la ora 1400, că în satul Soreni, comuna Celaru, a decedat  la domiciliu Sabina D., de 64 de ani, din localitate, în urma unei altercaţii în cu fiul acesteia Nicolae, de 42 de ani.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă complexă însoţită de medic legist din cadrul I.M.L.Craiova, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, constatându-se că victima prezintă multiple leziuni traumatice la nivelul capului, trunchiului şi membrelor .


Din cercetări s-a stabilit că, în jurul orei 11.00, fiul victimei pe fondul consumului de băuturi alcoolice a avut o altercaţie cu  aceasta, în timpul căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu o coadă de unealtă agricolă, provocându-i leziuni ce au condus la deces.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a emis pe numele lui Nicolae D. ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 ore, pentru  săvârşirea infracţiunii de omor calificat,  urmând ca astăzi să fie prezentat la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă.


Comenteaza acum

Alte stiri

19 noiembrie 2018

Gorj: Bărbat reţinut pentru că şi-a lovit soţia

Un bărbat, de 53 de ani, din comuna gorjeană Bengeşti-Ciocadia, a fost reţinut la sfârşitul săptămânii trecute pentru că şi-ar fi agresat soţia. Potrivit poliţiei, pe fondul unor neînțelegeri, al consumului de alcool și geloziei, suspectul, de ...

Sumarul ediției de duminică, 12 august 2007

Actualitate

» Universitatea Craiova – CFR Cluj: 1 – 3
» Report la Loto 6 din 49
» Scurte ştiri
» Artă textilă pentru prima dată la Craiova
» Folclor spaniol în Bănie
» Dolj: 15 autoturisme avariate şi 20 de acoperişuri distruse de grindină
» Dolj: 25 de localităţi au rămas fără curent electric
» Olt: Gospodării şi drumuri inundate
» Grevă în spitalele din Fâşia Gaza
» Irak: Patru soldaţi americani ucişi de o explozie
» Dolj: A încercat să ocolească punctul de trecere
» Secţie de Jandarmerie inaugurată la Strehaia
» Dolj: Bărbat reţinut şi cercetat pentru omor
» Dolj: Prins în flagrant la furat din casa de bani
» Dolj: Minora de 16 ani, plecată de la domiciliu în urmă cu 10 zile, a fost găsită

Local

» Poveştile, o problemă pentru părinţi
» Regimul alimentar al viitoarelor mămici
» Măştile cosmetice, un beneficiu pentru ten
» Evitaţi conflictele din casă
» Mângâiaţi-o aşa cum îi place
» Subiecte de conversaţie pentru prima întâlnire
» Cocteiluri ce le înnebunesc pe femei
» A citi, a reciti
» Cavalerii olteni
» Santana şi Andy Garcia, pe albumul Gloriei Estefan
» Natalie Portman, Albă ca Zăpada în manieră Kung-Fu
» Gisele Bundchen, mană cerească pentru Wall Street
» Scurte ştiri
» Pisica-vedetă
» Nicoleta Drăgan a făcut pe dădaca
» Parisul a aflat cum bate o Inimă de ţigan

Sport

» Violeţii, violenţi!
» Victorie alb-albastră cu orice preţ!
» Holyfield va lupta pentru titlul mondial
» Pugilişti cubanezi, arestaţi
» Craiova sau Castellon, unde bate gongul?
» Alonso, prins cu uşa la McLaren-Mercedes
» Stepanek şi Federer, primii semifinalişti
» Florin Mironcic a acces în finală
» Olaru are culoar favorabil
» Călugăru, campionul din Bănie
» Corpodean şi Tudor,
» Juan nu vrea să fie comparat cu Chivu
» Craiova, scoasă din cursă

Sanatate

» Medicina la zi
» Alimentele care vă revigorează

Magazin

» Reţetă pentru un bebe mofturos
» Colţul gospodinei
» Masa de duminică
» Praga, capitala magică

Top