Avem nevoie de psihoterapeut?

Asa cum am precizat intr-un articol anterior, romanii confunda psihoterapeutul cu psihiatrul, insa consideram ca am oferit datele necesare clarificarii acestei confuzii.

De regula, medicii, chiar si psihiatrii, nu au timpul necesar si mai ales pregatirea de specialitate pentru a acorda ajutor psihoterapeutic persoanelor care-l solicita. De aceea, prezenta psihologilor specializati in psihoterapie se impune in cadrul spitalelor si al clinicilor particulare.

Interactiunea psihologica poate sa ofere acel plus de asculare si intelegere, dincolo de uzitatul diagnostic. Relatia terapeutica (psihoterapeut-client) este una speciala, deosebit de profunda, iar cel mai important aspect al acestei relatii il reprezinta suportul empaticoferit al celui aflat in situatie de criza. Capacitatea empatica, in termeni simpli, este capacitatea unei persoane de a se pune in locul alteia, de a vedea lumea asa cum o vede aceasta. Chiar si o simpla discutie cu o persoana specializata poate oferi o alta perspectiva asupra situatiei cu care ne confruntam, situatie care pentru noi reprezinta o adevarata problema. Important este sa gasim acea persoana care este capabila sa ne asculte, sa ne inteleaga si sa ne accepte fara sa ne judece. De cele mai multe ori, sintem judecati de cei din jur, primim diverse „etichete“ si nu sintem acceptati asa cum sintem.

Spre deosebire de prieteni si de cunostinte, care au anumite prejudecati, terapeutul prezinta un grad mai mare de obiectivitate, nefiind implicat in viata reala a clientului. Terapeutul nu are idei preconcepute despre comportamentul pe care l-ar putea avea clientul.

Psihoterapeutul este ghidat de un cod deontologic, care cere sa fie respectate drepturile clientului, garantindu-se confidentialitatea informatiilor.

Psihoterapeutii au strategii si tehnici sistematizate pe diverse probleme (imagine de sine, probleme de comunicare, anxietate etc), deci rezolvarea acestor probleme se desfasoara intr-un mod sistematic, stiintific, fiind adoptate strategii individualizate, in functie de perspicacitatea fiecarui client.

Fiecare dintre noi detinem resurse interioare nebanuite, de care devenim constienti numai in momentul in care traversam perioade dificile, de criza.

Exista situatii cind aceste resurse interne se dovedesc insuficiente. Este vorba despre situatiile in care „clacam“, ne pierdem punctele de reper, nu mai avem simtul realitatii. Simtim cum alunecam in angoasa, in depresie, si-atunci realizam ca ne va fi greu sa ne salvam fara sa cerem ajutor.

Apar intrebari de genul: „Daca tot nu ma simt in largul meu, daca viata nu-mi ofera ceea ce-mi doresc, de ce sa nu vorbesc cu cineva? De ce sa nu recurg la un ajutor exterior? De ce sa nu consult un specialist, un psihoterapeut?“

In acelasi timp, apare indoiala: „Cum se poate ca psihoterapia, fara a se folosi de cea mai neinsemnata substanta chimica, fara a face apel la cel mai banal medicament, sa atenueze si uneori chiar sa vindece rani de viata?“

In final, omul isi spune: „Daca si altii, inaintea mea, au incercat acest tip de terapie, eu de ce n-as face-o“?

Omul este liber sa aleaga, iar decizia ii apartine. El este propriul lui instrument si stie ce este mai bine pentru propria persoana. Atunci cind va avea nevoie de ajutor, il va cere, stiind ca exista cineva care-l accepta asa cum este (cu calitatile si defectele sale), il intelege si-i ofera suportul empatic si siguranta de care are nevoie pe parcursul demersului terapeutic.