Craciunul, Colindul – ziua bucuriei

La fiecare sfirsit de an, cu inimile pline de bucurie, crestinii ortodocsi, alaturi de ceilalti crestini, praznuiesc de aproape 2.000 de ani Nasterea cea dupa trup a Mintuitorului Nostru Iisus Hristos sau Craciunul.

In lumina relatiilor eclesiarhice din secolul IV-V din Romania Orientala, dezbatuta etimologie a cuvintului popular CRACIUN se justifica si dupa inteles, si dupa forma, adica fonetic vorbind, din epoca daco romana, din latinescul CALLATIO – ONEM CARACIUNE, prin contractie CRACIUN, insemnind creatie noua, uimire, descoperire, mirare, inspaimintare, cel vechi de zile CREATORUL.

Praznicul Craciunului, pentru noi, romanii, are o importanta deosebita si aceasta se datoreaza Bisericii, care, prin slujitorii ei, a tinut sa mentina credinta crestina in forma ei in pofida atitor vitregii ale vremurilor.

Credinta in Hristos, implicit in intruparea Sa din Fecioara Maria, s-a pastrat pina astazi si datorita unor mici „misionari anonimi“, si anume copiii.

Este un lucru de mult constatat ca adevarurile de credinta si faptele prezentate in Sfinta Scriptura sint mai usor acceptate de copii, carora parintii si mai ales bunicii le povestesc despre Pruncul cel nascut in Bethleemul Iudeic. La rindul lor, ei insisi duc vestea despre Nasterea lui Hristos prin mijlocirea colindelor pe la casele prietenilor si cunoscutilor. La noi, la romani, nu se poate concepe Sarbatoarea Nasterii Domnului fara colinde. Cuvintul colinda vine de la calendele romane, in latina populara calende, prima zi a lunii la romani.

Colindele noastre sint vechi ca si poporul care le cinta si s-au nascut o data cu el. Vechimea Craciunului si a colindelor este dovedita chiar si etimologic pentru ca ambele cuvinte sint de origine latina, create aici, pe pamintul vechii Daci, cuvintul Craciun fiind o creatie specific romaneasca. Unii lingvisti il socotesc ca provenind din CREATIO – ziua Nasterii Fiului, altii insa considera ca provine din cuvintul CALLATIO, prin care se intelegea convocarea poporului in templele pagine, la inceput de luna, pentru anuntarea sarbatorilor.

Aceste calende din luna lui Gerar se sarbatoreau cu cintari, urari si petreceri pe care crestinii din Dacia nu le-au putut inlatura, ci le-au adoptat si le-au increstinat, asa aparind colindele crestine ca semn al bucuriei pentru marile sarbatori ale Nasterii si Botezului Domnului. Ele formeaza un tot unitar, cu baladele, doinele si cintarile de vitejie, cu basmele, proverbele si zicatorile, fiind create de preotii de la tara, de calugari si de simpli credinciosi care au versificat adevarurile de credinta, cunoscute din cartile de strana si predicile amvoanelor, aparind astfel o teologie populara care a scos in evidenta adevarurile de credinta aduse in lume de Iisus Hristos. Nici un popor din lume, cu existenta crestina de 2.000 de ani, nu-si marturiseste credinta in venirea Izbavitorului ca poporul roman: „Mesia cel mult dorit“.

In cea mai mare parte a colindelor se observa o tendinta de romanizare sau localizare a relatarii lor biblice, asa cum de fapt rezulta si din muzica si executia compozitorului Stefan Hrusca:

Sfinta Maica a lui Iisus

Rataceste-n jos si-n sus

Pe cimpia unui riu,

Printre holdele de griu.

Cauta loc sa hodineasca

Si pe Pruncul Sfint sa-l nasca.

Colindele romanesti au fost pastorala vie si nescrisa a clericilor romani, a cintaretilor nostri, in frunte cu Ion Creanga si Anton Pann, care anuntau Craciunul prin glasul stranei. Glasurile dulci ale copiilor au fost calendarele nestiutorilor de carte, ale stramosilor nostri, si singura lor posibilitate de a afla ce s-a intimplat in zilele de groaza a uciderii pruncilor din Nazarett, dar in acelasi timp pomenind feciorii luati ostateci sau fetele rapite de satanicele navaliri ale migratorilor.

Daca facem o retrospectiva, ne amintim de mame care si-au varsat lacrimile la capatiiul copiilor nevinovati, cerind mila Pruncului Iisus, de fecioare care au jurat credinta Maicii Domnului, pentru cei alesi ai inimilor, de parintii care au trudit din greu pentru ajutorul copiilor, de bunici si matusi care prin colinde, cintece de leagane si istorioare despre Domnul Hristos si Mama Sa au transmis cu juramint, cu foc si singe generatiilor, tezaurului, arborelui genealogic al identitatii romanesti.

Astazi, colindatorii, inainte de a pleca sa anunte sosirea lui Dumnezeu intrupat, se string in cete, iau iertare unii de la altii si… ASCULTA CU FOLOS CE SE SPUNE DE HRISTOS si astfel li se deschide orizontul evenimentului Nasterii.

Magii steaua urmaresc

Mergind ca sa vada,

Ingerii din cer privesc,

Cintind imn de slava.

Ei cred ca Iisus, nascut din Tatal, este acel Mos Craciun, adica o fata a bunatatii intrupata pe pamint.

Acel UNU se arata in trei fete:

Mos Nicolae, binefacatorul celor tineri.

Mos Ajun, sfatuitorul celor batrini si cumpatati.

Mos Craciun, bucuria si izvorul nesecat al bunatatii tuturor copiilor din lume, precum si Mos Andrei, care, trecind Dunarea, ne-a adus vestea cea buna.

Mergind din casa in casa, colindatorii sint primiti cu multa ospitalitate de gazde, mesele bogate pregatite cu multa truda de catre gospodine sint, pe linga o rasplata, o multumire a sfirsitului de an si o bucurie a inceputului de an.

Gazdele ospitaliere primesc si asculta colindatorii cu multa satisfactie, luind aminte ca imbuibarea si lacomia duc sufletul la ruina.

E sarbatoare si e joc

In casa ta acum,

Dar sint bordeie fara foc

Si n-au pe Mos Craciun.

Si-acum te las, fii sanatos

Si vesel de Craciun,

Dar nu uita, cind esti voios,

Romane, sa fii bun.

Colindatorii patrund in luna lui Gerar cu Sorcova, simbolul belsugului si amintirea pomului vietii, zicind:

Sorcova de la batrini

A fost data la romani,

Ca un semn de imbelsugare

Si de viata cu onoare.

Anul Nou sosind in lume

El mi-a spus in al sau nume

Sa iau Sorcova in primire

Sa ma duc sa sorcovesc

Peste tara ce-o iubesc,

Tot de bine sa-i vestesc.

De sute de ani, copiii si tinerii au vestit Nasterea lui Hristos in satele si orasele romanesti, atit de prospere si pline de viata, altadata sate care ne-au pastrat limba si credinta.

Nasterea de acum 2.000 de ani este mereu actuala, este o realitate permanenta.

Pruncul Sfint, vestit de colindatori, este si astazi printre noi in Sfinta Impartasanie la care ne cheama pe toti:

– Pastorii sint de fata in chipul slujitorilor bisericesti ce-i slujesc.

– Magii sint credinciosii care vin neincetat cu daruri, aurul credintei, smirna iubirii si tamiia faptelor bune.

– Ieslea in care a fost culcat este reprezentata de maretele catedrale, manastiri si biserici.

Craciunul este darul lui Dumnezeu pentru noi si lumea intreaga, copii, tineri si batrini, bogati si saraci, invatati si neinvatati care au nevoie de ajutorul nostru, si este cazul acum sa asezam la loc de cinste bucuria, armonia, fratia, cintata de colindatori si numai asa Nasterea lui Hristos sa ne fie de folos!

Acum, cind sintem in pragul celei mai sfinte si mai trainice nopti a anului, cind gindurile ni se intorc spre anii copilariei, sa traim momentul intruparii Domnului, cu intelepciunea magilor, cu imnul ingerilor, cu bunatatea pastorilor, ca sa intelegem mesajul pacii: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni buna voire!

Sa fim buni si generosi!

Sa fim buni pentru ca Insusi Dumnezeu este bun cu noi si din bunatate pentru noi, oamenii, L-a trimis in lume pe Fiul Sau Prea Iubit.

Sa se nasca si sa creasca

Sa ne mintuiasca!

Aceste citeva ginduri, asezate in pagina publicatiei cotidianului Gazeta de Sud, ma obliga la final sa fac o urare ostenitorilor si cititorilor fideli, ca anul ce vine sa fie bogat si cu realizari depline.