A fost odata ca niciodata, ca, de n-ar fi, nu s-ar povesti… Asa incepe si povestea noastra. Numai ca nu s-a intimplat nici in urma cu multi, multi ani – cind se potcovea puricele cu 99 de ocale de fier si sarea pina la cer de usor ce era – nici peste noua mari, noua tari si noua vai… S-a intimplat in urma cu vreo sapte-opt ani si aici, aproape, la Gighera.
Si se spune in poveste ca la Gighera, pe vremea aceea – pina prin ’95 – omul era cit de cit instarit, avea de lucru, iar din munca lui mincau pe saturate si el, si Imparatul Verde (statul, se-ntelege!). Pentru ca acolo cresteau – ca in poveste – orezul, rachita, duzii si, pe linga acestea, griu, porumb si legume. Omul era harnic caci – il invatase bine Imparatul – traiul bun din munca se face si toate cele bune vor fi ale lui, ale copiilor si nepotilor si ale tuturor semenilor… Astfel, munca era mai cu spor… Dar, cum orice poveste se sfirseste, la doi-trei ani dupa venirea Zmeului celui rau („revolutia“), se sfirsi si fericirea de la Gighera: nici rachita nu mai fu, nici orez, nici duzi, nimic. Oamenii se dusera acasa si statura asa pina, hat!, in zilele noastre, fara locuri de munca si saraci. Si facura foamea si ei, si Imparatul Verde, si toti supusii… Si or mai face inca, daca nu ar incaleca pe o sa si s-ar duce….
Dezavantajoase… ineficace
De la poveste la realitate nu e decit un pas. Iar realitatea spune ca la Gighera lucrurile s-au schimbat radical din ’95 incoace. Acolo, in vremea vechiului regim, a fost o plantatie de orez.
A doua ca marime din tara, cealalta fiind orezaria din Balta Brailei, singura care mai functioneaza in prezent. La orazaria din Zaval lucrau aproximativ 100 de oameni din imprejurimi. Pe o suprafata de aproximativ 1.000 ha care a apartinut IAS Dunareni, cu o productivitate de 300 de kilograme la hectar, orezul de la Zaval rivaliza in ceea ce priveste calitatea cu orice alt soi din import. Se comercializa doar la noi in tara, acoperind cu succes cererea consumatorilor. Pentru o prelucrare mai buna si eficienta, prin 1990 a fost adus la Zaval un utilaj de decorticare. Cu toate acestea, in 1995, dupa recolta, cultura de orez a fost desfiintata. Motivul invocat: cultura greoaie, nerentabila. S-a considerat ca este mai avantajos sa se importe orez decit sa fie produs. Pe terenurile fostei plantatii, in prezent se cultiva griu, porumb, floarea-soarelui sau… nimic.
La Zaval a existat pina in urma cu citiva ani si o rachitarie: plantatia si sectia de impletituri apartinind Ocolului Silvic Sadova. Erau 40 de salariati care erau platiti la norma. Din rachita cultivata de locuitorii din Zaval se confectionau cosuri, obiecte de uz casnic si articole de mobilier. Cea mai mare parte a produselor se exportau in Germania, Olanda etc.
Existau si comenzi pe plan intern, pe care rachitarii din Gighera le onorau cu succes. In 1995 s-a desfiintat plantatia. Motivul: dezavantajoasa, ineficace. Sectia de impletituri a ramas spre… conservare. Fostii salariati s-au intors la meseriile de baza: muncile agricole si cresterea animalelor.
Ferma sericicola ocupa pina in 1993 o suprafata de 43 de hectare. Plantatia de duzi era intretinuta tot de locuitorii comunei. Aici se cresteau gogosile de viermi de matase, care apoi erau transportate la centrele de prelucrare a matasii. Productivitate buna. Angajati cu carte de munca, din comuna si din imprejurimi. Pina in 1993, cind s-a desfiintat, pe motiv ca plantatia nu era… rentabila. In prezent, terenul defrisat de duzi este nefolosit. Primaria face demersuri pentru a-l achizitiona si transforma in pasune pentru animale.
Toate au fost pina in urma cu citiva ani. S-au desfiintat pentru ca nu erau eficiente. Nu costau nimic si nici in pierdere nu erau, dar nu se potriveau cu avintul proaspat luat de economia nationala. Altceva in loc nu s-a mai facut. Ar fi costat bani, desigur. Iar rata somajului oricum ar fi crescut, cu sau fara rachitarie, orezarie, ferma sericicola…
