Omul de la tara stie ca daca a adus lemnele in curte, a bagat varza in putina, a macinat la moara si grosteiul din cotet a trecut de suta poate sa vina iarna. Cel care si-a rostuit traiul pentru iarna, din cind in cind, crede ca face pe boierul. Cheama saracul sa-i taie lemne, miluindu-l cu de-ale gurii pentru o zi, doua. Acesta rabda si tace, numarind lunile pina la Craciun, cind o lingura de untura si citeva jumari tot va avea de pus pe masa.
Din Caraula in cintar
Cind si-a ales nevasta, Relu Costache a luat-o dintr-o familie cu 13 copii. Viitoarea doamna prezenta toate garantiile ca-i va aduce pe lume mostenitorii doriti.
Asa s-a si intimplat. Pina acum, a dat viata la sapte copii, dintre care doar patru mai sint pe linga ea, ca fetele mai maricele s-au grabit sa se mute intr-o alta saracie, ca de
cea de acasa se saturasera. Relu, dupa ce si-a vazut fetele maritate, si-a strins toata averea in doi saci si a plecat din Caraula la Balacita, in judetul Mehedinti, in satul natal al nevestei. Acum, era o problema.
La soacra nu putea sa se mute ca in fiecare zi in casa parca era nunta cind se adunau cei 13 copii cu familiile lor, iar bani de casa nu avea. Cum s-a incetatenit obiceiul in multe locuri, Relu s-a dus la primar, dupa care a devenit subiect de discutie in cadrul Consiliului Local Balacita.
Consilierii au hotarit „repartizarea“ celor doua camarute de linga bascula fostului CAP familiei Costache. In scurt timp, Relu a astupat toate gaurile din pereti si din tavan cu pamint galben si paie, a mai pus citeva folii in loc de geamuri, a incropit o soba cu plita si s-a pus pe asteptat iarna.
Copiii cred ca s-au nascut incaltati
Anamaria, acum fetita cea mare a familiei Costache, la nici opt ani, a inceput deja sa poarte de grija familiei. Cit timp tata, mama si fratele Azor se duc la munca, ea are grija de cei doi frati mai mici, care, pe linga faptul ca au avut „norocul“ sa se nasca muti, au nimerit si intr-o familie saraca.
Anamaria nu a fost niciodata la scoala si nici nu se va duce. Vorbareata din fire, spune cui o intreaba „nu ma lasa mama sa ma duc la scoala ca trebuie sa am grija de astia mici care sint muti.“
Intre ciaunul in care fierbea o tocatura in care mesteca sa nu se lipeasca si trei bucatele de turta azma uscata pe care incerca sa le reincalzeasca, Anamaria stergea in zadar nasurile fratilor mai mici, care erau tentati sa se ascunda sub cele doua paturi din camaruta.
Mutii lui Costache, cum ii stiu vecinii pe copii, nu au avut niciodata incaltari, iar talpitele picioarelor rosii de frig si crapate parca sint crescute direct din pamintul ce tine loc de dusumea. Ei cred ca s-au nascut incaltati de vreme ce, de cind se stiu, se stiu asa, iar pantofi nu se gasesc decit pentru cei care pleaca la munca prin sat. Anamaria sporovaie si mesteca in ceaunul in care clocotesc citeva mate tocate pe care familia lui Costache le va imparti seara frateste cind se va stringe in camaruta de la cintar.
