16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieChina lansează cea mai lungă misiune spațială din istoria sa

China lansează cea mai lungă misiune spațială din istoria sa

China va lansa sâmbătă cea mai lungă misiune spațială din istoria sa, Shenzhou-13, iar trei astronauți vor ajunge pe singurul modul al stației spațiale aflată în construcție. Cei trei, între care și o femeie, vor petrece șase luni în spațiu. China are tot mai mari ambiții, a trimis sonde spre Marte și spre Lună și vrea ca anul viitor să termine construcția stației spațiale.

Echipajul va decola la ora locală 0.23, sâmbătă de la baza Jiuquan din deșertul Gobi.

Până acum un singur modul dintre cele trei ale stației este plasat în spațiu, un modul numit Tianhe (Armonia celestă) care este cam de mărimea unui autobuz. Modulul a fost plasat pe orbită în aprilie și trei astronauți au stat acolo trei luni, din iunie până în septembrie.

Misiunea cu echipaj uman ce se va lansa în septembrie este a doua către noua stație și alte două misiuni sunt programate. Stația ar trebui terminată în 2022, iar echipajul de acum va avea ca misiune să contribuie la lucrările de asamblare, să verifice diverse sisteme și să facă și 2-3 ieșiri în spațiu.

Toți cei trei astronauți sunt membri ai armatei, dar si ai partidului comunist chinez. Wang Yaping are 41 de ani și este prima femeie care ajunge pe noua stație spațială.

Zhai Zhigang, în vârsta de 55 de ani, este primul chinez care a făcut activități extravehiculare, în 2008 (a ieșit în spațiu, în afara navei).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS