24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieMiliardarul Richard Branson a revenit din călătoria sa în spațiu

Miliardarul Richard Branson a revenit din călătoria sa în spațiu

Aparţinând companiei Virgin Galactic și avându-i la bord pe miliardarul englez Richard Branson și alte 5 persoane, naveta SpaceshipTwo Unity a aterizat în siguranţă la baza aeriană Spaceport America din New Mexico.

„Ce zi! Ce zi! Ce zi!” a exclamat Richard Branson după ce a revenit pe Pământ. Miliardarul, care peste o săptămână va împlini 71 de ani, a urcat împreună cu cei care i-au fost alături în acest zbor istoric pe o scenă, la aerodromul din New Mexico și a făcut primele declarații.

Naveta SpaceshipTwo Unity a aterizat în siguranţă

Extrem de fericit, el a spus că nimic nu te poate pregăti pentru senzația pe care o ai atunci când simți imponderabilitatea și vezi Pământul de sus. „Incredibil” a fost cuvântul pe care l-a folosit de mai multe ori. „Mă simt ca un copil”, a mărturisit el. „Mi-am împlinit visul din copilărie și am împlinit un vis pentru nepoții mei și ai dumneavoastră”, le-a spus el celor din audiență. A avut, desigur, multe cuvinte de apreciere, mulțumire și recunoștință pentru toți oamenii care i-au fost alături și au făcut posibilă realizarea acestui vis. 

Cei șase, „decorați“

În final, cei șase care au mers la limita spațiului au primit insigna de „astronaut”, care se dă în mod obișnuit celor care ajung în spațiu. A fost un moment amuzant, pentru că Richard Branson și-a desfăcut generos fermoarul de la costumul special purtat în călătorie, iar cel care i-a pus insigna a constatat amuzat: „Ce torace aveți!”.

Apoi, toată bucuria a fost stropită cu tradiționala șampanie a victoriei, iar Richard Branson, într-o demonstrație de forță, a luat-o pe umeri pe Sirisha Bandla, vicepreședintele pentru afaceri guvernamentale și operațiuni de cercetare al companiei Virgin Galactic, care a fost și ea la bordul avionului Unity.

Richard Branson, într-o demonstrație de forță, a luat-o pe umeri pe Sirisha Bandla

Modulul a ajuns la 80 kilometri altitudine, înainte de a se îndrepta spre Pământ după câteva minute.

Richard Branson şi-a dus la îndeplinire zborul cu 9 zile mai devreme decât miliardarul Jeff Bezos, care plănuiește, pe 20 iulie, un zbor suborbital cu vehiculul New Shepard al companiei sale, Blue Origin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS