20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieGoogle, dat în judecată de guvernul SUA pentru practici anticoncurențiale

Google, dat în judecată de guvernul SUA pentru practici anticoncurențiale

Administrația Trump va chema Google în justiție, acuzând-o de practici anticoncurențiale legate de căutarea pe internet. Compania urmează să fie acuzată că a pus piedici în calea rivalilor săi pentru a-și menține poziția dominantă, potrivit HotNews.

Va fi unul dintre cele mai mari procese intentate unei companii americane din tehnologie în ultimii 20 de ani.

Gigantul tech își promovează în rezultatele căutării propriile aplicații și servicii și le retrogradează pe cele ale concurenței, spun criticii Google. Aceştia precizează că Google Search nu este un portal neutru spre informația disponibilă pe internet, ci este un set de algoritmi gândit să crească la maximum profitul Google.

Anunțul vine la scurt timp după ce un amplu raport din Congresul SUA menționa faptul că Google și alți giganți tech sunt ”puteri monopoliste” și și-au folosit dominația pentru a pune ”bețe în roate” rivalilor.

Businessul de advertising al Google a generat venituri de 135 miliarde dolari anul trecut

Businessul de advertising al Google a generat venituri de 135 miliarde dolari anul trecut, 84% din veniturile totale ale Google.

Atitudinea autorităților SUA față de giganții tech s-a schimbat mult în ultimii ani

Atitudinea autorităților SUA față de giganții tech s-a schimbat mult în ultimii ani. Criticile au crescut, mai ales față de puterea tot mai mare pe care câteva companii au acumulat-o. Acum câteva luni, șefii marilor companii tech au fost chemați la audieri în Congres să dea explicații și li s-a pus în vedere și faptul că lucrurile trebuie să se schimbe.

Procesul împotriva Google este comparat de unii analiști cu celebrul caz de acum două decenii, USA vs Microsoft, care s-a încheiat după câțiva ani de procese cu un compromis ce a limitat puterea Microsoft în segmentul software.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS