11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaUcraina spune că va apăra în continuare Bahmut

Ucraina spune că va apăra în continuare Bahmut

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat într-un interviu publicat duminică de presa germană că Ucraina va continua să apere oraşul Bahmut din estul ţării, scena unor lupte aprige între ruşi şi ucraineni care deja se desfăşoară de câteva luni şi care au provocat pierderi grele ambelor tabere. În ultimele 24 de ore, ruşii nu au reuşit să mai avanseze în oraş, după ce au părut în avantaj, iar armata ucraineană, în pregătirea unei ofensive, spune că rezistă, transmite News.ro.

„Dacă ne-am retrage din Bahmut, ce s-ar schimba? Rusia ar lua Bahmutul şi apoi şi-ar continua ofensiva împotriva Ceasiv Iar, astfel încât fiecare oraş ar putea avea apoi aceeaşi soartă”, a declarat Dmitro Kuleba într-un interviu pentru săptămânalul german Bild am Sonntag.

Întrebat cât timp ar putea rezista forţele ucrainene, el a refuzat să dea un răspuns clar, dar a comparat situaţia cu cea a unor oameni care îşi apără casa împotriva unui intrus care încearcă să îi ucidă şi să le ia tot ce au, relatează The Guardian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS