12 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaCelebrul artist Bansky vinde 50 de lucrări ca să doneze banii Ucrainei

Celebrul artist Bansky vinde 50 de lucrări ca să doneze banii Ucrainei

Banksy a anunţat că a realizat 50 de serigrafii unice pe care le va scoate la vânzare pentru a strânge fonduri în beneficiul unei asociaţii de caritate care sprijină poporul ucrainean, informează Agerpres.

Celebrul artist britanic specializat în graffiti, a cărui identitate nu este cunoscută, a anunţat pe Instagram acest proiect în colaborare cu Legacy of War Foundation, care va folosi sumele de 5.000 de lire sterline obţinute din fiecare vânzare pentru a cumpăra vehicule ce vor fi utilizate la evacuarea cetăţenilor din zonele ucrainene afectate de război şi pentru a furniza servicii de încălzire comunităţilor ucrainene care se confruntă cu o iarnă dificilă.

Fiecare serigrafie este semnată şi numerotată, prezentând un şoarece alb care alunecă şi zgârie cuvântul „fragil” tipărit pe o cutie de carton.

Organizaţia de caritate afirmă că fiecare serigrafie este unică prin prisma procesului său de realizare, iar fiecare dintre ele a fost „atacată” de Banksy cu un feliator de pizza pentru a crea acel efect de „zgârietură”.

„În Ucraina, am văzut o echipă de la Legacy of War intervenind pe teren şi oferind ajutor medical, aparate de încălzire, apă potabilă şi un chip prietenos unor oameni cu adevărat disperaţi într-o clădire bombardată”, a declarat Banksy într-un mesaj publicat pe site-ul acestei organizaţii caritabile.

Serigrafiile vor fi vândute în format limitat – câte una pentru fiecare cumpărător – şi vor costa 5.000 de lire sterline (plus taxe). Doritorii trebuie să se înregistreze până pe 16 decembrie pe site-ul asociaţiei de caritate.

Persoanele care au trecut cu bine peste etapa de înscriere vor fi selectate de un computer şi vor primi instrucţiuni detaliate pentru a-şi finaliza procedura de achiziţionare a acestor serigrafii.

Ajutoarele vor merge în Donbas

Giles Duley, directorul executiv al Legacy of War Foundation, a declarat: „Cu ajutorul fondurilor obţinute din vânzarea serigrafiilor vom cumpăra imediat ambulanţe noi şi vehicule de suport. Este nevoie de ele în Donbas, pentru a continua evacuarea persoanelor cu dizabilităţi, a vârstnicilor şi a victimelor civile.

Vom trimite generatoare, sobe pe gaz şi sisteme de iluminat bazate pe energie solară în comunităţi care se confruntă cu o iarnă brutală după ce au rămas fără electricitate. Şi vom putea să oferim sprijin adăposturilor din Kiev dedicate femeilor şi comunităţii LGBTQ”.

Banksy a confirmat deja că a petrecut o perioadă de timp în Ucraina, după ce a publicat un videoclip cu desenele sale în graffiti pe care le-a realizat pe zidurile mai multor clădiri din această ţară afectată de război.

Speculaţiile despre identitatea artistului din Bristol s-au intensificat recent după ce o serie de desene murale au apărut în oraşul Borodianka, în apropiere de Kiev, fiind realizate în stilul său caracteristic. 

Unul dintre desene îl prezintă un bărbat care seamănă cu preşedintele rus Vladimir Putin, în timp ce este răsturnat la podea într-un meci de judo de un băiat.  Un alt desen arată doi copii care folosesc un baraj antitanc pe post de balansoar, iar un al treilea desen arată o gimnastă într-o poziţie acrobatică pe faţada unei clădiri bombardate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS