17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăRazboi Ucraina146 de cadavre, într-o groapă comună descoperită în regiunea Doneţk

146 de cadavre, într-o groapă comună descoperită în regiunea Doneţk

Poliţia ucraineană a încheiat lucrările de exhumare a cadavrelor dintr-o groapă comună descoperită în Liman, în regiunea Doneţk (est), după ce oraşul a fost eliberat din mâinile trupelor ruse, relatează EFE vineri.

Aceasta este, potrivit poliţiei, cea mai mare groapă comună descoperită în acest oraş eliberat de ucraineni după ocuparea sa de forţele ruse şi care se află într-una din cele patru regiuni pe care Moscova le-a anexat recent.

Au fost găsite în total 111 corpuri de civili şi 35 aparţinând unor militari ucraineni

Au fost găsite în total 111 corpuri de civili şi 35 aparţinând unor militari ucraineni, a precizat într-un comunicat departamentul principal din regiunea Doneţk al poliţiei naţionale ucrainene, citat de agenţia de presă Ukrinform, conform Agerpres.

„Poliţia şi-a încheiat activităţile de investigare la un cimitir din Liman, unde au fost descoperite două locuri de înmormântare în masă după ce oraşul a fost eliberat de agresorul rus”, se menţionează în comunicat.

„Civilii au fost îngropaţi într-un loc, iar apărătorii ucraineni – separat. Morţii au fost îngropaţi în tranşee”, potrivit poliţiei ucrainene. Totodată, reprezentanţii autorităţilor precizează că „unele morminte sunt fără nume”.

Alte 25 de locuri de înmormântare au fost descoperite în Liman

Alte 25 de locuri de înmormântare au fost descoperite în Liman, unde echipe de anchetă cercetează în prezent, conform poliţiei.

„În general, în zonele eliberate din regiunea Doneţk au fost detectate 58 de situri de înmormântare în masă. Poliţia primeşte zilnic din ce în ce mai multe sesizări de la locuitorii din zonă despre existenţa unor noi morminte. Dar la unele din ele este imposibil de ajuns din cauza ostilităţilor intense din teren”, explică reprezentanţii forţelor de ordine.

Până în prezent, un total de 166 de cadavre au fost exhumate în nordul regiunii Doneţk, în zonele pe care ucrainenii le-au preluat sub controlul lor.

Printre victimele civile figurează 85 de bărbaţi, 66 de femei, cinci băieţi mici şi zece cadavre al căror sex nu a fost încă identificat.

Majoritatea victimelor au murit din cauza rănilor provocate de schije şi din cauze naturale

Potrivit informaţiilor preliminare, majoritatea victimelor au murit din cauza rănilor provocate de schije şi din cauze naturale. Dar unele dintre cadavre prezentau semne de moarte violentă.

Anchetatorii ucraineni au anunţat că numărul soldaţilor care au fost executaţi de militarii ruşi va fi confirmat imediat ce toate expertizele vor fi finalizate.

Doneţk, alături de Lugansk, în est, şi Zaporojie şi Herson, în sud -toate anexate de Rusia – constituie locul unde s-au concentrat luptele între ucraineni şi ruşi în ultimele săptămâni şi unde, potrivit Kievului, forţele ucrainene au recucerit segmente importante de teritoriu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS