22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaSerghei Șoigu: Rusia îşi încetineşte ofensiva în Ucraina în mod deliberat

Serghei Șoigu: Rusia îşi încetineşte ofensiva în Ucraina în mod deliberat

Rusia îşi încetineşte ofensiva în Ucraina în mod deliberat, pentru a permite evacuarea civililor, a afirmat marţi ministrul apărării rus Serghei Şoigu, transmite Reuters.

”Sunt declarate încetări ale focului şi sunt create coridoare umanitare pentru a scoate oamenii din aşezările încercuite. Desigur, asta încetineşte ritmul ofensivei, dar acest lucru este făcut în mod deliberat pentru a evita victime în rândul populaţiei civile”, a declarat Serghei Şoigu pentru agenţia de presă rusă RIA.

Forţele ruse au lovit un depozit de arme situat în regiunea separatistă

Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat marţi că forţele ruse au lovit un depozit de arme situat în regiunea separatistă Doneţk, din estul Ucrainei.

În depozit erau stocate proiectile pentru obuziere M777 produse în Statele Unite.

Agenţia de presă britanică nu a putut verifica din surse independente aceste informaţii.

Forţele ruse încearcă să-şi apere poziţiile de la nord de Harkov

La trei luni de la începerea agresiunii militare în ţara vecină, forţele ruse încearcă să-şi apere poziţiile de la nord de Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, pregătind o nouă ofensivă împotriva oraşului Sloviansk, situat mai la sud.

Potrivit unor surse ucrainene, operaţiunile ruse din zona oraşelor Severodoneţk şi Bahmut au eşuat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS