21.8 C
Craiova
duminică, 3 iulie, 2022
In curand, Gazeta de Sud, intr-un nou format! Urmareste-ne in fiecare zi si fii primul care afla noutatile!
Știri de ultima orăRazboi UcrainaTurcia se oferă să evacueze pe mare combatanții răniți și civilii din combinatul Azovstal

Turcia se oferă să evacueze pe mare combatanții răniți și civilii din combinatul Azovstal

Turcia, membră a NATO, a propus evacuarea pe mare a combatanţilor răniţi ascunşi în combinatul siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol, în sudul Ucrainei, precum și a civililor care mai sunt cu ei, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al preşedintelui Tayyip Erdogan, potrivit Agerpres.

Ibrahim Kalin a declarat pentru Reuters, într-un interviu, că a discutat personal propunerea cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, în urmă cu două săptămâni, şi că aceasta rămâne „pe masă”, deşi Moscova nu a fost de acord cu ea.

Conform planului, oamenii evacuaţi din vasta uzină siderurgică Azovstal vor fi duşi pe uscat în portul Berdiansk, care, la fel ca şi Mariupol, se află la Marea Azov, iar o navă turcească îi va duce prin Marea Neagră la Istanbul, a spus el.

”Dacă se poate face în acest fel, suntem fericiţi să o facem. Suntem pregătiţi. De fapt, nava noastră este pregătită să plece şi să aducă soldaţii răniţi şi alţi civili în Turcia”, a declarat Kalin, care este, de asemenea, principalul consilier de politică externă al lui Erdogan.

Ucraina şi Rusia nu au comentat imediat posibilitatea unei evacuări pe mare.

Turcia, în relații bune cu ambele țări

După săptămâni de asediu şi bombardamente ruseşti, Mariupol este în mâinile ruşilor, dar sute de luptători ucraineni rezistă sub focuri grele la combinatul siderurgic.

Mai mulţi civili care se adăposteau în uzină au fost evacuaţi luna aceasta cu ajutorul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi al Naţiunilor Unite. Propunerea Turciei include şi evacuarea civililor care se află încă acolo.

Zelenski a declarat că sunt în curs de desfăşurare discuţii complexe pentru evacuarea unui număr mare de soldaţi răniţi din combinatul siderurgic în schimbul eliberării de prizonieri de război ruşi.

Rusia, care a spus iniţial că luptătorii ar trebui să se predea, a vorbit puţin în public despre discuţii.

Kalin a declarat că poziţia Rusiei „se schimbă de la o zi la alta”.

”Ei se uită la situaţia de securitate de pe teren şi la alte dinamici, la negocierile lor, la propria lor coordonare internă”, a spus el. ”Aşa că, uneori, este greu să obţii un răspuns ferm (sau) un angajament din partea uneia dintre părţi”.

Turcia se învecinează cu Rusia şi Ucraina, are legături bune cu ambele ţări şi a încercat să faciliteze negocierile de pace. S-a opus invaziei Ucrainei şi a furnizat Kievului drone armate, deşi în acelaşi timp se opune sancţiunilor occidentale impuse Moscovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS