22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaRaport Google: Hackerii rușii au încercat să pătrundă în rețelele cibernetice ale NATO

Raport Google: Hackerii rușii au încercat să pătrundă în rețelele cibernetice ale NATO

Hackerii rușii au încercat recent să pătrundă în rețelele cibernetice ale NATO, potrivit unui raport al Google, citat de Reuters.

Au încercat să acceseze inclusiv datele Centrului de Excelență al Alianței și computerele ministerelor Apărării din mai multe țări, mai arată raportul grupului de analiză a amenințărilor de la Google. Analiștii nu precizează ce țări au fost vizate, dar au spus că aceste tentative au fost realizate folosind conturi Gmail nou create. Rata lor de succes este necunoscută.

Atacurile cibernetice, lansate de un grup de hackeri din Rusia, numit Coldriver sau Callisto

Atacurile cibernetice au fost lansate de un grup de hackeri din Rusia, numit Coldriver sau Callisto.

Rusia, aflată sub sancțiuni economice dure impuse de Occident în urma invaziei din Ucraina, neagă în mod repetat acuzațiile că ar organiza atacuri cibernetice asupra unor ținte occidentale.

„Vedem zilnic activități cibernetice malițioase”

În 2019, firma finlandeză de securitate cibernetică F-Secure Labs spunea că gruparea Callisto este „interesată de colectarea de informații referitoare la politica externă și de securitate” în Europa.

„Vedem zilnic activități cibernetice malițioase”, a arătat NATO într-un comunicat.

„Centrele de excelență NATO lucrează alături de Alianță, dar nu fac parte din NATO ca atare. Suntem în legătură cu ei în această problemă”, se mai arată în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS