5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaPremierii Cehiei, Poloniei și Sloveniei merg la Kiev pentru a se întâlni cu Zelenski

Premierii Cehiei, Poloniei și Sloveniei merg la Kiev pentru a se întâlni cu Zelenski

Premierii Republicii Cehe, Poloniei şi Sloveniei se deplasează marţi cu trenul la Kiev pentru a arăta sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina. Aceasta este prima vizită a unor lideri străini în capitala acestei ţări după începerea invaziei militare ruse, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Kievul se află sub atacul forţelor ruse: două explozii puternice au zguduit capitala ucraineană marţi la primele ore. Serviciile de urgenţă au declarat că două persoane au murit după lovirea unui bloc de apartamente.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a scris pe Facebook că vizita la Kiev are loc în a 20-a zi a „agresiunii criminale lansate de preşedintele rus Vladimir Putin contra Ucrainei”.

„În astfel de vremuri atât de dificile pentru lume, este datoria noastră să fim acolo unde se face istoria, pentru că nu este vorba despre noi, ci despre viitorul copiilor noştri care merită să trăiască într-o lume fără tiranie”, a afirmat el.

Michal Dwoczyk, consilier al premierului polonez, a declarat că delegaţia a trecut frontiera polono-ucraineană după ora locală 08:00 (07:00 GMT).

„Scopul vizitei este de confirma sprijinul fără echivoc al întregii Uniuni Europene“

„Scopul vizitei este de confirma sprijinul fără echivoc al întregii Uniuni Europene pentru suveranitatea şi independenţa Ucrainei”, a menţionat premierul ceh Petr Fiala într-o declaraţie preluată de guvernul polonez.

„De asemenea, obiectivul acestei vizite este de a prezenta un amplu pachet de sprijin pentru Ucraina şi ucraineni”, a adăugat Fiala.

Şeful guvernului sloven Janez Jansa ia parte la această vizită, efectuată după consultări cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ideea desfăşurării acestei vizite a fost convenită la recentul summitul informal al UE desfăşurat la Versailles, a precizat Dworczyk.

Morawiecki urma să fie însoţit şi de vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare la Varovia.

Republica Cehă şi Polonia, membre ale UE şi ale NATO, se află printre cele mai ferme susţinătoare ale Ucrainei

Republica Cehă şi Polonia, membre ale UE şi ale NATO, se află printre cele mai ferme susţinătoare ale Ucrainei după începerea invaziei militare ruse.

Rusia îşi numeşte agresiunea sa în Ucraina drept „operaţiune militară specială” pentru „denazificarea” ţării vecine.

Prim-miniștrii Poloniei, Sloveniei și Republicii Cehe au plecat cu un tren cu destinația Kiev pentru a se întâlni cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky și cu prim-ministrul Denys Shmyhal.

Trenul cu liderii la bord a plecat înainte de ora locală 09.00 dimineața, a declarat marți șeful cancelariei prim-ministrului Poloniei, Michal Dworczyk.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS