21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaZelenski: „Dacă Ucraina va fi înfântă, Rusia va ataca ţările baltice şi Europa de Est“

Zelenski: „Dacă Ucraina va fi înfântă, Rusia va ataca ţările baltice şi Europa de Est“

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi statelor occidentale să sporească sprijinul militar pentru ţara sa, susţinând că dacă Ucraina va fi înfrântă de Rusia aceasta din urmă va ataca apoi restul Europei de Est, începând cu statele baltice, pentru a ajunge „până la Zidul Berlinului”, dar s-a declarat dispus să negocieze direct cu omologul său rus Vladimir Putin, „singurul mod de a opri războiul”.

″Dacă noi dispărem – să ne apere Dumnezeu -, vor urma Letonia, Lituania, Estonia etc. Până la Zidul Berlinului, credeţi-mă!″⁣, a spus Zelenski în faţa presei, cerând statelor occidentale ″⁣să închidă cerul″⁣ ucrainean în faţa avioanelor ruse, adică să creeze o zonă de excludere aeriană, şi să dea avioane forţelor aeriene ucrainene, potrivit Agerpres, care citează AFP.

„Iar dacă nu aveţi forţa să închideţi cerul, atunci daţi-mi avioane!”, le-a cerut preşedintele ucrainean statelor occidentale, scrie Agerpres.

S-a declarat pregătit să discute direct cu preşedintele rus Vladimir Putin

El s-a declarat, de asemenea, pregătit să discute direct cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a opri războiul declanşat de acesta împotriva Ucrainei. Însă l-a şi admonestat în acelaşi timp: „Ce vrei de la noi? Pleacă de pe pământul nostru!”.

Apoi a continuat, adresându-se tot lui Putin: ”Aşează-te la masă cu mine (…), dar nu la 30 de metri, cum ai făcut cu (Emmanuel) Macron sau (Olaf) Scholz. Sunt un tip normal, nu muşc!”.

Mai devreme, ministrul britanic al apărării Ben Wallace a spus că rachetele antiaeriene oferite de Occident armatei ucrainene ar putea avea practic acelaşi efect cu crearea de către NATO a unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, fără să implice riscurile unei asemenea acţiuni, în special acela al unor posibile confruntări directe între avioanele NATO şi cele ale Rusiei.

O zonă de excludere aeriană ar împiedica nu doar acţiunile aviaţiei ruse, ci şi pe cele ale aviaţiei ucrainene

Mai mult, a explicat Wallace, citat de agenţia EFE, o zonă de excludere aeriană ar împiedica nu doar acţiunile aviaţiei ruse, ci şi pe cele ale aviaţiei ucrainene, astfel că din acest punct de vedere ea nu ar fi avantajoasă pentru armata ucraineană, care s-ar vedea lipsită de opţiunea atacurilor aeriene asupra trupelor ruse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS