22.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalMinistrul Finanțelor: Aproximativ 40 de milioane de lei, pensiile speciale ale parlamentarilor, transferați pentru lupta împotriva pandemiei

Ministrul Finanțelor: Aproximativ 40 de milioane de lei, pensiile speciale ale parlamentarilor, transferați pentru lupta împotriva pandemiei

Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare anunță, într-un mesaj pe Facebook, că aproximativ 40 de milioane de lei, reprezentând suma destinată pensiilor speciale ale parlamentarilor, au fost transferați pentru a fi folosiți în pentru „lupta împotriva pandemiei”.

„Aproximativ 40 de milioane lei, reprezentând pensiile speciale pentru senatori și deputați, au fost transferați în Fondul de Rezervă Bugetară pentru anul 2021. Această sumă va putea fi astfel folosită acolo unde avem nevoie urgentă, respectiv pentru lupta împotriva pandemiei Covid-19 și sprijinirea celor vulnerabili”, scrie ministrul Finanțelor, pe Facebook.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului a votat pe 17 februarie pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Potrivit proiectului adoptat, nu se vor mai acorda nici cele aflate în plată. Legea a fost promulgată pe 24 februarie de președintele Klaus Iohannis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS