20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalDNA cere pentru a doua oară ridicarea imunității lui Florian Bodog, fostul ministru PSD al Sănătății

DNA cere pentru a doua oară ridicarea imunității lui Florian Bodog, fostul ministru PSD al Sănătății

Procurorul-șef al DNA, Crin Bologa, a trimis procurorului general un referat pentru sesizarea Senatului în vederea cererii de efectuare a urmăririi penale față de senatorul PSD Florian Bodog, fost ministru al sănătății în guvernele Grindeanu și Tudose.

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), acesta este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale), fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracțiuni), pentru perioada când conducea Ministerul Sănătății, potrivit HotNews.

Senatorii au respins pe 23 septembrie 2019 cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Sănătății

Amintim că senatorii au respins pe 23 septembrie 2019 cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Sănătății Florian Bodog, acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual. La acel moment, bodog susținea în fața colegilor săi că este „un om politic integru”

De ce îl acuză procurorii DNA

Solicitarea are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că demnitarul ar fi acționat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract; totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.

Concret, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu a luat măsuri pentru sancționarea disciplinară.

Consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau

Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.
În același context, în perioada februarie – octombrie 2017, în vederea producerii de consecințe juridice, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere.

La 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA

La data de 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA de încuviințare de începere a urmăririi penale a aceluiași demnitar.
Ulterior, au rezultat date și indicii rezonabile privind săvârșirea, de către fostul ministru, și a altor infracțiuni, respectiv trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și a unui alt act material care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS