10.8 C
Craiova
luni, 19 aprilie, 2021
Știri de ultima oră Politica National CNSU urmează să decidă prelungirea stării de alertă la nivel național

CNSU urmează să decidă prelungirea stării de alertă la nivel național

​Toate localităţile vor putea permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai – 2 mai 2021, adică în noaptea de Paște, în intervalul orar 20.00 – 5.00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase, se arată în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2021.

Mai mult, în zilele de 23 aprilie și 30 aprilie 2021, în toate localitățile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5.00 – 20.00, potrivit HotNews.

În aceste zile, în intervalul orar 20,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Un alt element de noutate constă în limitarea gradului de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora.

Hotărârea de Guvern mai prevede ca în toate localităţile să se permită circulaţia enoriașilor musulmani în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai – 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00 pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

În rest, se păstrează măsurile de până acum.

Astfel, se păstrează măsurile potrivit cărora:

1. – în toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

În toate localităţile cu incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori

2. – în toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20.00-5.00, cu următoarele excepţii:

Deplasarea în interes profesional

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

Deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

Deplasarea din motive justificate

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Măsurile instituite în localitățile prevăzute la pct. 1 nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele instituite în localitățile prevăzute la pct. 2 nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

Rămâne instituită obligaţia pentru operatorii economici

De asemenea, în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne instituită obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5,00 – 18,00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

Se păstrează obligaţia pentru operatorii economici

Mai mult, tot în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şicompletările ulterioare, se păstrează obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 18,00, în toate localităţile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.

Aceste măsuri nu se aplică operatorilor economici, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, respectiv, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

Valabilă rămâne și excepția, astfel încât, în intervalul orar 18.00 – 5.00, operatorii economici să poată activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport

Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness, în toate localităţile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori. Această măsură nu se aplică în localitățile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS

Vlad Voiculescu: La Spitalul Colentina sunt peste 500 de...

Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu continuă să susțină că în realitate numărul deceselor COVID-19 este mult mai mare și a exemplificat, luni, cu...

Gheorghiţă: Primele centre de vaccinare drive-thru, gata la finalul...

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat luni că primele centre de imunizare anti-COVID de tip drive-thru...

Marinos Ouzounidis, despre de meciul cu FC Botoşani: „Vom...

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Marinos Ouzounidis, a prefaţat astăzi întâlnirea cu FC Botoşani. Confruntarea din etapa a 2-a din play-off-ul Ligii 1 este programată...

Grecia renunță la carantina obligatorie pentru turiștii din UE...

Aviaţia civilă elenă a anunţat astăzi ridicarea carantinei obligatorii de şapte zile aflată în vigoare până acum în Grecia pentru turiştii care sunt "rezidenţi...

Slovacia relaxează restricţiile şi redeschide magazinele şi serviciile

Locuitorii din Slovacia s-au aşezat luni la cozi la intrarea în mall-uri, au revenit în saloanele de coafură şi frizerii, dar şi în biblioteci...

Evoluţia COVID-19 în România şi în lume până la...

În intervalul 12-19 aprilie 2021, în România s-au înregistrat 22.582 de cazuri noi de infecţie cu coronavirus, în scădere faţă de săptămâna anterioară (30.504). Cele mai...