11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalAnca Dragu, prima femeie aleasă la șefia Senatului

Anca Dragu, prima femeie aleasă la șefia Senatului

Prima femeie care va ocupa funcția de președinte al Senatului este Anca Dana Dragu Paliu, care a fost votată cu 75 de voturi ”pentru” şi 51 de voturi ”împotrivă”.

Dintr-un total de 133 de voturi exprimate, din care 7 au fost nule.

În cursa pentru această funcţie a mai fost înscris senatorul PSD Lucian Romaşcanu, care a obţinut 51 de voturi ”pentru” şi 75 ”împotrivă”.

Anca Dragu îşi doreşte un Senat în care să domine respectul. ”Senatul trebuie să revină la rolul să legitim, adică un for al dezbaterilor şi nu un instrument al intereselor înguste de grup”, a declarat noul preşedinte al Senatului.

„Vă asigur că că voi fi un preşedinte al Senatului echidistant şi corect, nu voi ţine cont de culoarea politică, ci de interesele celor pe care-i reprezentăm”, a afirmat Anca Dragu, după alegerea în funcţia de preşedinte.

Preşedintele Senatului a vorbit şi despre digitalizarea instituţiei care trebuie să se adapteze la nevoile oamenilor şi alte priorităţi ale mandatului său.

Cine este Anca Dragu

Anca Dana Dragu Paliu, născută la 3 mai 1972,  a studiat la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Ulterior, a urmat un program de studii postuniversitare în politici economice și afaceri internaționale, la Universitatea Georgetown din Statele Unite ale Americii. Ulterior, a obținut o diplomă de master în politici publice de la SNSPA, iar după aceea pe cel de doctor în științe economice, tot la Academia de Studii Economice București.

Între anii 1996 și 2001, Anca Dragu a fost economist în cadrul Băncii Naționale a României (BNR). Apoi, până în 2013, a activat în cadrul Fondului Monetar Internațional. În următorii doi ani a fost analist economic în cadrul Comisiei Europene.

Anca Dragu a fost ministru al Finanțelor Publice între 17 noiembrie 2015, când l-a înlocuit pe Eugen Teodorovici, odată cu instalarea Guvernului Dacian Cioloș, și 4 ianuarie 2017, când a predat portofoliul lui Viorel Ștefan.

Preşedintele Senatului asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României, conform articolului 97 din Constituţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS