16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalTeodorovici, la DNA. Spune că a mers la cererea lui, dar că nu știe la ce se referă dosarul

Teodorovici, la DNA. Spune că a mers la cererea lui, dar că nu știe la ce se referă dosarul

Fostul ministru de Finanțe Eugen Teodorovici a fost la DNA în această dimineață, el spunând că a cerut să asculte înregistrările dintr-un dosar clasat din 2013 și că a vrut să vadă dacă procurorii îi acceptă solicitarea. El a susținut că nu știe la ce se referă acel dosar și că nu le-a cerut detalii procurorilor, potrivit hotnews.

La ieșirea de la DNA, Teodorovici a spus că a fost anunțat că este vorba despre un dosar din 2013, că a fost anunțat de procurori că a fost clasat, dar că nu știe despre ce e vorba:

„Nu știu care e speța exact, ce am căutat și eu pe net. Nu am fost audiat. Am primit notificare că s-a clasat, fără să știu exact despre ce e vorba, cine a fost în dosar”.


Fostul ministru mai susține că a venit la DNA după ce a cerut să asculte înregistrările convorbirilor telefonice interceptate în acest dosar și că a vrut să vadă „dacă se acceptă o astfel de cerere”.

El a stat mai puțin de o oră la DNA, unde susține că a ascultat două-trei convorbiri telefonice și că nu l-a interesat să afle detalii despre dosar.

„(Am venit – n.r.) să ascult acele înregistrări telefonice din acea perioadă, doar selectiv, două – trei. Am zis că nu e nevoie să mă ascult pe mine. Mi-am adus aminte de unele discuții pe care le-am avut cu diverși politicieni la acea vreme, în funcții foarte înalte din toate partidele politice. Mi-a trezit un gust amar”, a adăugat senatorul PSD.
În 2013, Teodorovici era ministru al Fondurilor Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS