11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalOrban nu schimbă niciun nume de pe lista Guvernului pe care o depune azi la Parlament

Orban nu schimbă niciun nume de pe lista Guvernului pe care o depune azi la Parlament

Ludovic Orban vine în Parlament cu aceiași miniștri, Biroul Executiv al PNL aprobând luni dimineață lista cabinetului care va fi depusă astăzi, alături de programul de guvernare modificat în sensul că au fost scoase din document măsurile deja adoptate până acum.

Lista de miniștri pentru Guvernul Orban 2:

  • Raluca Turcan – viceprim-ministru
  • Florin Cîţu – ministrul Finanţelor Publice
  • Marcel Vela – ministrul Afacerilor Interne
  • Bogdan Aurescu – ministrul Afacerilor Externe
  • Cătălin Predoiu – ministrul Justiţiei
  • Nicolae Ciucă – ministrul Apărării Naţionale
  • Virgil Popescu – ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri
  • Lucian Bode – ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor
  • Adrian Oros – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
  • Costel Alexe – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor
  • Ion Ştefan – ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei
  • Marcel Boloş – ministrul Fondurilor Europene
  • Victor Costache – ministrul Sănătăţii
  • Monica Anisie – ministrul Educaţiei şi Cercetării
  • Bogdan Gheorghiu – ministrul Culturii
  • Ionuţ Stroe – ministrul Tineretului şi Sportului
  • Violeta Alexandru – ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale

„Programul de guvernare trebuie modificat în primul rând pentru faptul că foarte multe obiective pe care ni le-am asumat în programul cu care ne-am prezentat în urmă cu trei luni în faţa Parlamentului au fost îndeplinite şi aceste obiective, odată îndeplinite, nu are rost să le mai păstrăm în programul de guvernare. De asemenea, pe măsura analizei problematicii care există în cele trei luni de exercitare a guvernării, sigur că am identificat obiective suplimentare pe care putem să le realizăm, este adevărat, fără a putea adopta, să spun, acte normative cu valoare de lege. Vom include aceste obiective suplimentare în programul de guvernare, lucruri pe care le considerăm extrem de necesare şi de benefice pentru români”, a declarat sâmbătă Orban.

​ PSD nu participă la sedința din Parlament pentru învestirea Guvernului Orban

PSD ia în calcul să nu participe la sedința din Parlament pentru învestirea Guvernului Orban, astfel încât să nu existe cvorumul necesar, iar votul să fie amânat, a declarat joi liderul interimar al social-democraților, Marcel Ciolacu, potrivit hotnews.

„E un moment în care trebuie o decizie politică, dacă participăm la acel vot sau nu. Avem și această posibilitate, ca PSD să nu meargă în plen, mai puțin eu, fiind președintele Camerei trebuie să particip”, a spus Ciolacu.

O altă variantă pentru a nu se ajunge repede la vot este sesizarea Curții Constituționale. O dată, pe motiv că Orban a fost numit din nou după ce a fost demis de Parlament, a doua oară dacă va veni cu același program de guvernare în Parlament. Și în această situație, Marcel Ciolacu spune că va aștepta până când Curtea se va pronunța.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS