11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalPSD a depus moţiunea de cenzură

PSD a depus moţiunea de cenzură

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban a fost depusă astăzi de PSD, după ce Guvernul şi-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Potrivit unor surse, parlamentarii PSD au fost mobilizați, au fost anulate deplasările și urmează ca în acest weekend să aibă loc discuții despre posibile sancțiuni pentru cei care vor lipsi de la votul moțiunii de cenzură.

De asemenea, în weekend este programată o întâlnire între conducerea de partid și parlamentari.

Textul moțiunii de cenzură va fi citit, cel mai probabil, luni, dar este puțin probabil ca votul să fie tot săptămâna viitoare.

”Guvernul Orban trebuie demis de urgenţă nu doar pentru că această măsură de modificare a sistemului electoral în prag de alegeri încalcă standardele europene, dar – mai ales! – pentru că adoptarea acestor modificări se face în mod unilateral, fără consultare şi dezbatere, prin angajarea răspunderii de către partidul aflat la putere. Standardele europene electorale au fost stipulate exact pentru combaterea unor astfel de tentaţii ale partidelor de a schimba regulile în timpul jocului şi de a-şi crea astfel un avantaj în competiţia electorală”, arată iniţiatorii demersului antiguvernamental.
Social democrații au deja susținerea celor de la UDMR și a doi parlamentari care au plecat din ALDE, conform unor surse politice. Asta înseamnă 232 de voturi, cu unul mai puțin de cât ar avea nevoie ca moțiunea să treacă, iar Guvernul Orban să fie demis.

Odată cu demiterea Guvernului, se deschide calea spre alegeri anticipate, pe care atât liberalii, cât și președintele țării, Klaus Iohannis, și le doresc. Dacă moțiunea nu va trece, PSD a anunțat că va ataca legea la Curtea Constituțională.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS