13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalGuvernul Dăncilă aprobă indicatorii tehnico-economici pentru Spitalul regional Craiova

Guvernul Dăncilă aprobă indicatorii tehnico-economici pentru Spitalul regional Craiova

Guvernul aprobă, astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru opt obiective de investiții, printre care și pentru „Spitalul regional de urgență Craiova”. Tot luni, Executivul va adopta proiectul privind majorarea salariului minim brut pe țară, potrivit unui anunț făcut de Viorica Dăncilă.

Premierul demis Viorica Dăncilă a anunțat săptămâna trecută că Guvernul va adopta luni proiectul privind majorarea salariului minim brut pe țară. Executivul va aproba, de asemenea, și a doua tranșă de fonduri necesare pentru plata facturilor din programele PNDL 1 și PNDL2. Cele două proiecte nu se află însă pe ordinea de zi a ședinței Executivului.

Aprobea indicatorii tehnico-economici pentru opt obiective de investiții

Cabinetul Dăncilă vrea, însă, în ultima ședință de Guvern în această formulă, să aprobe indicatorii tehnico-economici pentru opt obiective de investiții, printre acestea aflându-se și Spitalul regional de urgență Craiova. Cele opt proiecte sunt următoarele:
„-Proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii -Infrastructura Bazei 57 Aeriană din cazarma 888 Mihail Kogălniceanu-

-Proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii -Punct control şi căi de acces în cazarma 727 Borcea-
-Proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii -Realizare pavilioane noi – centru instruire, magazii, şoproane şi cazarma 525 Focşani-
-Proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii -Lucrări de intervenţie la pavilionul A din cazarma 901 Timişoara-
-Proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii -SPITAL REGIONAL DE URGENŢĂ CRAIOVA-
-Proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii -Modernizare şi extindere capacitate de operare în portul Ovidiu-
-Proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii -Modernizare şi extindere capacitate de operare în portul Medgidia-
-Proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii -Corp învăţământ – cazare şi bazin de antrenamente-”, potrivit ordinii de zi anunțate de Guvernul Dăncilă.
Executivul ar aproba, luni, și Studiul de fundamentare pentru construirea şi operarea unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem.

Un alt proiect, acordarea de ajutoare de urgență pentru sprijinirea unui număr total de 299 familii și persoane singure

Un alt proiect aflat pe ordinea de zi vizează acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 1.073.250 lei pentru sprijinirea unui număr total de 299 familii și persoane singure care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situației socio-materiale, de locuit și de sănătate ale acestora, cu domiciliul/reședința în 32 de județe, printre care Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Teleorman, Vaslui, dar și în București.
Pe agenda de luni a Guvernului se află și modificarea HG nr.362/2019 privind instituirea schemei de ajutor de minimis aferente programului de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare.

Executivul are în dezbatere, spre aprobare, și un memorandum cu tema: Notificare în vederea înlocuirii unui membru titular şi desemnarea unui membru supleant din partea Asociaţiei Municipiilor din România în cadrul delegaţiei României la Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene pentru perioada rămasă din mandatul 2015-2020.
Astfel, în memorandum se solicită înlocuirea primarului din Arad, Gheorghe Falcă, cu primarul din Cluj, Emil Boc, în calitate de membru titular, în cadrul delegației naționale a României la Comitetul Regiunilor pentru perioada rămasă din mandatul 2015-2020, ca urmare a alegerii în funcția de europarlamentar a lui Gheorghe Falcă.

Se solicită demisia lui Daniel Ștefan Drăgulin, Primarul Municipiului Călăraș

Totodată, Asociația Municipiilor din România a solicitat desemnarea lui Daniel Ștefan Drăgulin, Primarul Municipiului Călărași, ca membru supleant pe postul rămas vacant al domnului Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca, ca urmare a nominalizării ca membru titular în cadrul delegației naționale a României la Comitetul Regiunilor.
Pe ordinea de zi a ședinței de luni se află și un raport privind activitatea de audit intern din sectorul public din România, pentru anul 2018, dar și o notă de informare privind aprobarea plăţilor minime pentru a permite României recuperarea şi menţinerea > dreptului de vot în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Ședința de Guvern a Cabinetului Dăncilă are loc la ora 11:00, iar votul de învestire al Guvernului Orban va fi dat începând cu ora 14:00, în plenul reunit al Parlamentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS