27.3 C
Craiova
marți, 23 iulie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalCel mai tânăr primar al Ecuadorului, găsit împușcat alături de un angajat

Cel mai tânăr primar al Ecuadorului, găsit împușcat alături de un angajat

Cel mai tânăr primar al Ecuadorului, Brigitte Garcia, și un angajat au fost găsiți uciși împușcați într-o mașină duminică dimineața, a declarat poliția din țara sud-americană.

Autoritățile susțin că valul de violențe din țară sunt provocate de traficul de droguri. Poliția națională a declarat că investighează moartea lui Garcia, primarul de 27 de ani din San Vicente. Jairo Loor, directorul ei de comunicații, a fost ucis alături de primăriţă. Cadavrele lor au fost descoperite în provincia Manabi. Ambii au suferit răni prin împușcare, a declarat poliția într-un comunicat.

Garcia a aparținut partidului Mișcarea Revoluției cetățenești al fostului președinte Rafael Correa. Correa și Luisa Gonzalez, candidatul la președinția partidului la ultimele alegeri, au numit uciderea lui Garcia un asasinat. „Tocmai am aflat că au asasinat-o pe colega noastră primar din San Vicente Brigitte Garcia. Nu am cuvinte, sunt în stare de șoc, nimeni nu este în siguranță în Ecuador NIMENI”, a spus Gonzalez într-o postare.

Candidat la preşedinţie asasinat

Garcia este cea mai recentă personalitate politică din țară care a fost ucisă, potrivit Reuters. În august anul trecut candidatul la președinție Fernando Villavicencio a fost asasinat.

Villavicencio, un critic vocal al corupției și al crimei organizate, a fost ucis în timp ce părăsea un eveniment de campanie cu două săptămâni înainte de alegeri. Președintele Daniel Noboa a declarat stare de urgență în ianuarie, pe fondul unei creșteri a violenței care a văzut bărbați înarmați invadând un post de televiziune în timpul unei transmisiuni în direct. Noboa a desemnat, de asemenea, 22 de grupuri criminale drept organizații teroriste.

Starea de urgență a fost prelungită la începutul acestei luni. Într-o declarație, guvernul lui Noboa a condamnat crimele și a spus că lucrează cu poliția și procuratura pentru a asigura o anchetă rapidă. Guvernul a spus că va consolida, de asemenea, politicile de ordine publică până când va obține siguranță și pace pentru toți ecuadorienii.

Citeşte şi: CEO vinde cu aproape 3 milioane de euro cel mai valoros hotel pe care îl deține

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS