20.6 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalGuvernul palestinian din Cisiordania a demisionat

Guvernul palestinian din Cisiordania a demisionat

Guvernul palestinian și premierul Mohammed Shtayyeh şi-au prezentat luni demisia preşedintelui Autorităţii, Mahmoud Abbas, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Fatah și Hamas negociază un acord pentru formarea unui guvern și se vor întâlni la Moscova. „Am prezentat preşedintelui pe 20 februarie demisia guvernului. Astăzi o prezint în scris”, a declarat Mohammed Shtayyeh la Ramallah, capitala Cisiordaniei. Acesta a precizat că decizia intervine în special „în lumina evenimentelor legate de agresiunea împotriva Fâşiei Gaza”.

Palestinienii au nevoie de „noi măsuri politice”

Palestinienii au nevoie de „noi măsuri politice” şi de o conducere unificată ca urmare a „noii realităţi” impuse de războiul din Gaza, a explicat el. „Următoarea etapă cere noi măsuri guvernamentale şi politice care ţin cont de noua realitate din Fâşia Gaza (…) şi de nevoia urgentă de un consens interpalestinian”, a spus responsabilul palestinian.

Demisia lui Shtayyeh este privită mai curând ca un pas simbolic

Potrivit dpa, care citează declaraţii ale unor oficiali guvernamentali pentru postul Watan TV, Mahmoud Abbas ar fi solicitat demisia guvernului pe fondul presiunilor unor ţări arabe din regiune şi ale SUA, fiind considerată un pas spre obţinerea păcii în Orientul Mijlociu, prin reformarea Autorităţii Palestiniene astfel încât să guverneze şi în Gaza, după încheierea ostilităţilor. Demisia lui Shtayyeh este privită mai curând ca un pas simbolic. Ea deschide calea spre realizarea obiectivului unei soluţii cu două state, deşi mai sunt numeroase obstacole, au menţionat sursele citate.

Citește şi: Un adolescent de 16 ani a murit în timp ce juca fotbal

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS