6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalKlaus Iohannis, întrevedere președintele turc Recep Erdoğan

Klaus Iohannis, întrevedere președintele turc Recep Erdoğan

Discuțiile au vizat, printre altele, războiul din Ucraina, exportul cerealelor din această țară și intensificarea cooperării în domeniul energiei.

În cadrul discuțiilor, „președintele României a reliefat nivelul foarte bun al relației de Parteneriat Strategic dintre România și Turcia, iar președintele Recep Tayyip Erdoğan a subliniat faptul că cele două țări au o relație foarte puternică”, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale. De asemenea, cei doi omologi au salutat nivelul în creștere al relațiilor economice, precum și reuniunea recentă a Comisiei mixte economice, potrivit G4Media.ro.

A fost salutată dinamica în creștere a contactelor politice

Totodată, a fost salutată dinamica în creștere a contactelor politice cei doi șefi de stat reconfirmând dorința comună de a organiza în acest an reuniunea Trilaterală la nivel de Președinți România-Polonia-Turcia.

Iohannis și Erdogan au convenit, de asemenea, intensificarea cooperării în domeniul energiei, cu relevanță sporită în actualul context de securitate.

Președintele Turciei a mulțumit pentru sprijinul acordat de România în gestionarea incendiilor de vegetație care au afectat Turcia în cursul anului trecut.

Cei doi șefi de stat au abordat situația din Ucraina

De asemenea, cei doi șefi de stat au abordat situația din Ucraina, precum și perspectivele de evoluție ale războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, context în care Președintele României a împărtășit evaluarea părții române, inclusiv în urma vizitei efectuate la data de 16 iunie la Kiev, iar președintele Turciei a informat cu privire la rezultatele demersurilor de mediere pe care le întreprinde.

Un alt subiect important a fost tranzitul cerealelor din Ucraina, președintele Klaus Iohannis prezentând eforturile depuse de țara noastră pentru creșterea capacității de tranzit prin România, potrivit sursei citate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS