14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalPreședintele SUA, Joe Biden, ar putea veni în Europa

Președintele SUA, Joe Biden, ar putea veni în Europa

Casa Albă ia în considerare posibilitatea ca președintele Joe Biden să vină în Europa în următoarele săptămâni, potrivit NBC, care citează trei oficiali americani și două persoane informate despre discuțiile în acest sens.

Detaliile acestui turneu, care s-ar concentra pe războiul din Ucraina și ar avea ca scop reasigurarea aliaților Americii din regiune, nu au fost încă finalizate, au precizat sursele NBC.

Bruxellesul, luat în considerare ca posibilă destinație

Bruxellesul, unde este sediul NATO și al Uniunii Europene, este luat în considerare ca posibilă destinație, a declarat un oficial american.

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a fost săptămâna trecută în Polonia și România, iar o parte din personalul diplomatic care a lucrat la acest mini-turneu al Kamalei Harris a rămas în Europa pentru a ajuta la planificarea unei posibile vizite prezidențiale în regiune, au declarat pentru NBC  trei oficiali ai administrației americane.

Sursele nu cunoșteau însă calendarul exact al posibilei deplasări în Europa a lui Joe Biden, dacă aceasta va fi decisă de Casa Albă.

Casa Albă și Consiliul Național de Securitate nu au răspuns deocamdată la solicitările NBC de a face comentarii în legătură cu aceste informații.

Joe Biden a fost în Europa în toamna anului trecut

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a fost în Europa în toamna anului trecut, pentru două summituri importante – G20 și summitul climatic de la Glasgow – și a făcut o vizită și la Vatican. A fost a doua deplasare în Europa a președintelui american de la preluarea mandatului de la Casa Albă. În vară, el fusese la Geneva, unde a avut o primă întâlnire în calitate de președinte al SUA cu liderul rus Vladimir Putin.

Cu câteva zile înainte de declanșarea invaziei ruse din Ucraina, Joe Biden agreease de principiu o nouă întâlnire cu Vladimir Putin, dar după începerea ostilităților s-a renunțat la planurile în acest sens. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS