13.4 C
Craiova
duminică, 6 octombrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalAmbasadorul SUA la Moscova: Rusia a precizat că nu dorește război, dar negociază în prezent „cu pistolul pe masă”

Ambasadorul SUA la Moscova: Rusia a precizat că nu dorește război, dar negociază în prezent „cu pistolul pe masă”

Rusia a precizat că nu dorește declanșarea unui război dar negociază în prezent „cu pistolul pe masă” prin masarea de trupe la granița cu Ucraina, a declarat ambasadorul american la Moscova, John Sullivan, informează Reuters.

Diplomatul american a apreciat drept „extraordinară” masarea a zeci de mii de militari ai Moscovei la granița ruso-ucraineană, o decizie care nu poate fi explicată prin pretextul unor simple manevre sau exerciții militare.

„E ca și cum la o discuție eu vin, pun pistolul pe masă și spun că-mi doresc pacea”

„E ca și cum la o discuție sau negociere, eu vin, pun pistolul pe masă și spun că-mi doresc pacea”, a declarat Sullivan într-o conferință de presă.

„Să sperăm că guvernul rus își va respecta cuvântul dat și nu intenționează să invadeze Ucraina. Dar situația de pe teren arată că rușii au în acest moment capacitatea de a face acest lucru”, a mai spus oficialul american referitor la posibilitatea declanșării unei invazii.

În acest moment, Washingtonul așteaptă un răspuns al Moscovei

Sullivan a mai precizat că, în acest moment, Washingtonul așteaptă un răspuns al Moscovei la propunerile scrise trimise de SUA și NATO la cererile Rusiei privind garanţiile de securitate, ca parte a negocierilor pentru evitarea unei escaladări militare ruse împotriva Ucrainei.

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat vineri că, „dacă depinde de Rusia, nu va fi război” cu Ucraina. Lavrov a mai spus că propunerile primite din partea Statelor Unite cu privire la garanțiile de securitate cerute de Moscova au fost mai bune decât cele venite de la NATO.

Ministrul rus de Externe a menţionat că preşedintele Vladimir Putin va decide 

În același timp, ministrul rus de Externe a menţionat că preşedintele Vladimir Putin va decide cu privire la felul în care va răspunde acestor propuneri. De asemenea, în următoarele două săptămâni este așteptată o întâlnire între Lavrov și secretarul de stat american Antony Blinken.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS