20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalNegocierile privind situația din Ucraina continuă la Viena în Consiliul OSCE

Negocierile privind situația din Ucraina continuă la Viena în Consiliul OSCE

După discuţii tensionate la Geneva între viceminiştrii de externe american şi rus, Wendy Sherman şi Serghei Riabkov, NATO şi Moscova au constatat miercuri la Bruxelles „divergenţele” lor profunde privind securitatea în Europa. Joi are loc cea de-a treia şi ultima rundă de negocieri diplomatice menite să dezamorseze riscul unui conflict în Ucraina.

Consiliul Permanent al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) se reuneşte la Viena pentru a continua dialogul dintre Rusia, Statele Unite şi aliaţii lor europeni. În ciuda discuțiilor, ambele părți, atât Occidentul, cât și Rusia, se pregătesc de război, conform Digi24.

În timp ce tancurile rusești avansează spre vest, îndreptându-se de la Vladivostok, pe coasta Pacificului, până la granița cu Ucraina, diplomații americani s-au îndreptat spre est. De la războaiele balcanice din anii ‘90, Europa nu a mai văzut o săptămână plină cu summituri de securitate atât de cruciale, punctează The Economist.

Nu există mari așteptări față de vreun progres spectaculos

La fel ca în precedentele întâlniri de la Geneva și Bruxelles, nu există mari așteptări față de vreun progres spectaculos care ar putea fi înregistrat în urma discuțiilor din Austria, scrie Radio Free Europe.  

Nu cred că vor exista rezultate concrete în această săptămână. Obiectivul nostru principal este de a stabili un dialog, a rezumat ambasadorul american la OSCE, Michael Carpenter.

Aceasta a declarat la postul de televiziune independent rus Dojd și că „poziţiile noastre sunt diametral opuse față de cele ale Moscovei, dar asta nu înseamnă că nu putem găsi un teren de înţelegere.

Miza este de a stabili sub ce forme poate fi aprofundată discuţia în lunile următoare, a adăugat diplomatul american.

OSCE, o platformă multilaterală de discuţii Est-Vest din perioada Războiului Rece, se pretează deosebit de bine acestui exerciţiu. Organizația este un rar loc de schimb de idei în care Statele Unite şi Rusia sunt ambele membre, notează Agerpres.

Este prima întâlnire din acest an, în prezenţa ambasadorilor din cele 57 de ţări ale OSCE

Joi, este prima întâlnire din acest an, în prezenţa ambasadorilor din cele 57 de ţări ale OSCE. După prezentarea în cursul dimineţii a priorităţilor noii preşedinţii poloneze, secretarul general Helga Schmid va susţine o conferinţă de presă la orele 13.30, ora României, (11.30 GMT).

Occidentalii acuză Moscova că a trimis în ultimele săptămâni circa 100.000 de soldaţi, tancuri şi artilerie la frontiera cu Ucraina pentru a pregăti un atac împotriva acestei ţări, intenţie negată de autorităţile ruse.

Pe teren, condiţiile s-au deteriorat pentru observatorii OSCE din zonele controlate de separatiştii proruşi, a transmis ambasadorul american, arătându-se profund îngrijorat.

OSCE este însărcinată cu monitorizarea respectării acordurilor de pace de la Minsk

Din 2014, OSCE este însărcinată cu monitorizarea respectării acordurilor de pace de la Minsk în estul rebel al Ucrainei.

Misiunile de supraveghere nu au detectat până acum nimic anormal pe teritoriu, dar la frontieră nu putem şti ce se întâmplă, a mai avertizat Michael Carpenter.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit și el pe un ton alarmist, miercuri, după reuniunea Consiliului NATO-Rusia.

„În acest moment, există un risc real de apariție a unui nou conflict armat în Europa, dar NATO va face tot posibilul pentru a-l preveni”, a declarat Jens Stoltenberg. Acesta a mai spus și că „ieşirea din criză depinde de Rusia. Trebuie să se angajeze în dezescaladare”.

Moscova susţine că această desfăşurare militară la frontiera cu Ucraina, reacţie la prezenţa percepută în creştere şi ameninţătoare a NATO

La rândul său, Moscova susţine că această desfăşurare militară la frontiera cu Ucraina este o reacţie la prezenţa percepută în creştere şi ameninţătoare a NATO în ceea ce consideră că este zona sa de influenţă. 

Rusia refuză, de asemenea, orice extindere a Alianţei Nord-Atlantice la ţări aflate în sfera sa de influenţă, precum este Ucraina.

„Este absolut imperativ să punem capăt politicii ușilor deschise și să oferim Rusiei garanții obligatorii din punct de vedere juridic, care să împiedice extinderea în continuare a NATO spre est”, a spus viceministrul de externe al Federației Ruse în conferința de presă de după reuniunea NATO-Rusia de la Bruxelles.

„Rusia a propus fundamente care seamănă mult cu o revenire la statu quo-ul de dinainte de 1975, adică un format Yalta 2, care duce, de fapt, la resurgenţa blocurilor, a zonelor de influenţă, şi-a exprimat îngrijorarea ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, într-un interviu acordat AFP.

„Pentru noi este inacceptabil, a insistat șeful diplomației franceze, reluând cuvintele şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, care a acuzat Moscova că doreşte „să reconstituie blocul geopolitic sovietic în Europa şi să încerce o decuplare între Statele Unite şi Europa”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS