6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalLa Geneva au început negocierile oficiale între delegațiile din SUA și Rusia

La Geneva au început negocierile oficiale între delegațiile din SUA și Rusia

La Geneva au început negocierile oficiale între delegațiile din SUA și Rusia cu privire la situația de la frontiera cu Ucraina. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că summitul a început la ora 10:00, ora României. Discuțiile sunt conduse de secretarul de stat adjunct Wendy Sherman și ministrul de externe adjunct Serghei Riabkov. 

Un convoi de vehicule negre cu plăcuțe diplomatice rusești a sosit cu puțin timp în urmă la porțile misiunii americane de la Geneva. Situată în cartierul internaţional din Geneva, reprezentanţa americană se află la câteva sute de metri de cea a Rusiei, nu departe de sediul ONU din oraşul elveţian.

Geneva, supranumită capitala păcii, este locul favorit pentru întâlnirile dintre cele două mari puteri și găzduiește din nou discuții între Rusia și Statele Unite, după ce anul trecut a găzduit întâlnirea dintre președinții Joe Biden și Vladimir Putin. De altfel, orașul elvețian a găzduit în 1985 și summitul dintre președintele american Ronald Reagan și omologul său sovietic Mihail Gorbaciov.

Negocierile pentru soarta Ucrainei au început încă de duminică seară

Negocierile pentru soarta Ucrainei au început încă de duminică seară, cu o cină de lucru între șefii delegațiilor SUA și ai Rusiei. Serghei Riabkov și alți oficiali ruși s-au întâlnit timp de peste două ore cu secretarul de stat adjunct al SUA și echipa ei la reședința de lux a ambasadorului SUA din Geneva, potrivit ABC News.  Cele două părți au declarat că discuțiile au fost „complicate”.

SUA şi aliaţii lor sunt gata să discute cu Rusia în cadrul negocierilor privind Ucraina

SUA şi aliaţii lor sunt gata să discute cu Rusia în cadrul negocierilor privind Ucraina despre posibilitatea ca fiecare parte să-şi limiteze exerciţiile militare şi desfăşurarea de rachete în regiune, însă nu sunt dispuse să discute despre limitarea desfăşurării de trupe americane sau despre poziţionarea forţelor americane în ţările NATO din regiune. 

Aceasta este pentru a treia oară când Sherman şi Riabkov se întâlnesc la Geneva după summitul celor doi preşedinţi, Joe Biden şi Vladimir Putin, din iunie 2021, pe malul lacului Geneva. Wendy Sherman şi Serghei Riabkov s-au întâlnit mai întâi pe 28 iulie la reprezentanţa permanentă a Statelor Unite, iar apoi la cea rusă, pe 30 septembrie, notează Agerpres. 

Această a treia întâlnire lansează o săptămână diplomatică intensă în încercarea de dezamorsare a crizei explozive având în centru Ucraina. La sfârşitul după-amiezii de luni sunt prevăzute conferinţe de presă.

Negocierile bilaterale ruso-americane de luni de la Geneva au loc în condițiile în care Moscova continuă să aducă la granița cu Ucraina forțe și echipamente, amenințând că va lua măsuri militare dacă Washingtonul și aliații săi nu vor răspunde preocupărilor de securitate ale Kremlinului.

Delegația americană care participă la negocieri este condusă de adjunctul secretarului de stat, Wendy Sherman

Delegația americană care participă la negocieri este condusă de adjunctul secretarului de stat, Wendy Sherman, iar Moscova este reprezentantă de Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de externe.

Negocierile de la Geneva vor fi urmate miercuri de o reuniune specială a Consiliului NATO-Rusia la Bruxelles, iar joi de o sesiune a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, la Viena.

Toate aceste discuții au ca scop evitarea unei crize, după ce Vladimir Putin a trimis zeci de mii de militari de-a lungul graniţei cu Ucraina, generând temeri că ar pregăti o invazie în Ucraina.

Un înalt oficial al administrației americane a declarat că discuțiile de la Geneva vor avea doar un caracter exploratoriu, iar Statele Unite nu-și vor lua niciun angajament ferm.

În Consiliul NATO-Rusia, o reuniune în format mai amplu, care permite reprezentanților Moscovei și celor 30 de țări aliate să-și expună pozițiile, este de așteptat ca tonul să fie mai ridicat.

După invadarea Georgiei în 2008, Kremlinul a cerut în mod similar un nou acord european de securitate

După invadarea Georgiei în 2008, Kremlinul a cerut în mod similar un nou acord european de securitate, constrângător din punct de vedere juridic, ceea ce a dus la discuții în cadrul OSCE cunoscute sub numele de Procesul Corfu, apoi la un summit, în 2010, la Astana. Însă eforturile diplomatice nu dus la încheierea unui acord.

„Ceea ce facem acum în liniște, în spatele scenei, este să discutăm cu toți actorii, inclusiv cu rușii, cu aliații și țările nealiniate, despre cel mai bun format pentru a avea un dialog serios, semnificativ, orientat către obținerea de rezultate privind securitatea europeană”, a declarat ambasadorul SUA la OSCE, Michael Carpenter. 

Statele Unite şi Rusia s-au poziţionat ferm înaintea acestor negocieri. Washingtonul a avertizat asupra riscului de „confruntare”, iar Moscova a exclus orice concesie.

Occidentul şi Kievul acuză Rusia că a masat aproximativ 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană

Secretarul de stat al american, Antony Blinken, a cerut Rusiei să evite o nouă „agresiune a Ucrainei” şi să aleagă calea diplomatică, în timp ce Kremlinul, sub presiune pentru a-şi retrage trupele de la frontiera cu Ucraina, le solicită occidentalilor garanţii privind securitatea în Europa, inclusiv că NATO nu se va extinde mai spre est.

Occidentul şi Kievul acuză Rusia că a masat aproximativ 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană în vederea unei potenţiale invazii şi l-au ameninţat pe Vladimir Putin cu sancţiuni „masive” şi fără precedent dacă va ataca din nou Ucraina. Aceste sancţiuni ar putea ajunge până la a exclude Rusia din sistemul financiar internaţional ori a împiedica intrarea în funcţiune a gazoductului Nord Stream 2.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS