16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalSUA au intrat în recesiune, după ce PIB-ul s-a contractat cu 32,9%

SUA au intrat în recesiune, după ce PIB-ul s-a contractat cu 32,9%

PIB-ul Statelor Unite s-a contractat cu 32,9% în al doilea trimestru – un al doilea trimestru consecutiv, marcând astfel intrarea oficială a primei economii mondiale în recesiune, potrivit unei estimări preliminare a Departamentului Comerţului, publicată joi, relatează AFP.

Această contracţie – sub cea estimată la 35% de către analişti – ”reflectă răspunsul dat covid-19 prin măsuri de izolare impuse în martie şi în aprilie, compensate parţial de redeschiderea unei părţi a activităţii în anumite regiuni ale ţării în mai şi iunie”, detaliază într-un comunicat Departamentul american al Comerţului, scrie news.ro.

Măsura folosită în Statele Unite pentru estimarea creşterii economice este evoluţia ritmului anual, care compară PIB-ul cu cel din trimestrul precedent şi face proiecţii cu privire la evoluţia pe întregul an în acest ritm.

Ea diferă de evoluţia de la an la an, prin care se compară PIB-ul cu cel din acelaşi trimestru al anului precedent.

Statele Unite au înregistrat o creştere de 2,3% în 2019, iar preşedintele american, Donald Trump, care a folosit sănătatea bună a economiei americane ca argument în campania în vederea alegerii sale în noiembrie – viza o creştere de 3%.

Economia americană a început să îşi revină la mijlocul lunii mai, după ce a suferit o contracţie severă la începutul trimestrului 2, însă drumul către recuperare este extrem de lung, spun analiştii. Milioane de americani sunt în continuare şomeri, mii de business-uri rămân închise, iar multe din cele care şi-au reluat activităţile au fost obligate să îşi micşoreze capacitatea, pentru a se încadra în noile norme de distanţare socială.

Ar putea dura câţiva ani până comerţul va reveni la nivelurile înregistrate înainte de pandemie

De la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace, economia Statelor Unite nu a înregistrat o contracţie mai mare de 10%. Totodată, cheltuielile de consum – principalul motor al economiei – au scăzut între aprilie şi iunie cu 34,6%.

De asemenea, exporturile au înregistrat un declin uriaş de 64%, în timp ce importurile au scăzut cu 53%, de vreme ce coronavirusul a cauzat întreruperi masive în fluxul global al comerţului şi a redus din ce în ce mai mult cererea.

Economiştii spun că ar putea dura câţiva ani până comerţul va reveni la nivelurile înregistrate înainte de pandemie, de vreme ce tensiunile dintre China şi SUA – primele economii ale planetei – continuă să crească.

Analiştii din cadrul MarketWatch estimează că PIB-ul american va creşte cu 18% între lunile iulie şi septembrie în cazul în care numărul de infecţii cu coronavirus va fi ţinut sub control.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS