11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalCum reuşeşte Islanda să ţină sub control epidemia de coronavirus

Cum reuşeşte Islanda să ţină sub control epidemia de coronavirus

Islanda a declarat până acum 1.086 cazuri de COVID-19 şi două decese. Mica ţară insulară a reuşit să controleze răspândirea epidemiei fără să impună carantina totală. De altfel, Islanda şi Suedia sunt două dintre ţările care nu au impus până acum restricţii de circulaţie.

Islanda, stat insular cu 360.000 locuitori, a reuşit până acum cu brio să controleze răspândirea epidemiei de coronavirus. Chiar dacă a declarat până acum 1.086 cazuri de pacienţi diagnosticaţi pozitiv, Islanda nu a ordonat restricţii de circulaţie ori carantinarea populaţiei.

Doar doi oameni au murit din cauza COVID-19 în această ţară

Potrivit specialiştilor din Islanda, cheia stă în testare. Ei au început testele foarte devreme, înaintea celorlalte ţări europene, şi au abordat altă tactică. Dacă majoritatea ţărilor europene au ales să-i testeze pe pacienţii simptomatici, Islanda a testat şi oameni care nu prezentau simptome. Aşa au ajuns doctorii islandezi la concluzia că până la 50% dintre purtătorii coronavirusului sunt asimptomatici.

Kari Stefansson, medic specialist islandez, a vorbit pentru CNN.

„Motivul care îmi vine în minte ţine de testare. Mai exact de monitorizarea generală a populaţiei şi de testarea aleatorie a oamenilor. Bineînţeles, vorbim despre testare voluntară, deci datele obţinute nu pot fi absolute”, a spus Kari Stefansson.

Islanda a testat 17.900 de oameni dintr-o populaţie de 360.000, adică în jur de 5% din totalul locuitorilor.

Kari Stefansson mai spune că specialiştii islandezi au reuşit să urmărească originea virusului la fiecare pacient şi că au observat diferenţe la pacienţii care au venit din Italia faţă de cei care au sosit din Austria ori Marea Britanie.

Islanda intenţionează să ajungă la 50.000 oameni testaţi în următoarea perioadă.

„Este deosebit de important să identificăm potenţiale focare pentru a putea controla răspândirea. Nu are nimic de-a face cu numărul redus al locuitorilor Islandei, ci cu pregătirea făcută înainte”, a mai conchis specialistul.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS