12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalCondamnarea la moarte a fostului președinte pakistanez a fost anulată

Condamnarea la moarte a fostului președinte pakistanez a fost anulată

Condamnarea la moarte a fostului preşedinte pakistanez, Pervez Musharraf a fost anulată de către justiţia din Pakistan, declarând procesul ca fiind neconstituțional, scrie BBC.

Fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf a fost condamnat la moarte, în luna decembrie 2019, în absenţă de către un tribunal din Islamabad, fiind acuzat de înaltă trădare și încălcarea Constituției.

„Depunerea reclamaţiei, constituirea tribunalului, selectarea echipei de acuzare sunt ilegale, întreaga judecată a fost anulată“, a declarat pentru France Presse procurorul Ishtiaq Khan, care a reprezentat guvernul pakistanez în faţa Înaltei Curţi din Lahore.

Un avocat al fostului preşedinte, Azhar Siddiq, a confirmat decizia în faţa presei, scrie Agerpres. Totuşi, parchetul poate decide să-l urmărească din nou pe Musharraf, care mai este pus sub acuzare într-o serie de afaceri.

Fostul şef de stat, care trăieşte în exil în Dubai, l-a răsturnat de la putere în 1999 pe prim-ministrul de atunci, Nawaz Sharif, printr-o lovitură de stat militară sângeroasă şi a obţinut un rol important pe scena mondială după ce s-a alăturat războiului antiterorist condus de SUA în Afganistan.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS