9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalKim Jong-un a inaugurat un oraș

Kim Jong-un a inaugurat un oraș

-

Coreea de Nord a sărbătorit finalizarea proiectului de construcție semnat de liderul Kim Jong-un, un nou oraș în apropierea muntelui sacru, unde familia sa își revendică rădăcinile.

Mass-media de stat a numit marți oraşul ca fiind „rezumatul civilizației moderne”.
Luni a avut loc o sărbătoare cu artificii în orașul de lângă Muntele Paektu, a declarat agenția oficială de știri KCNA. Ziarul Rodong Sinmun, a publicat fotografii cu Kim zâmbind în timp ce tăia panglica la ceremonia inaugurală.

Orașul, numit Samjiyon, este considerat ca o „utopie socialistă”, cu apartamente noi, hoteluri, o stațiune de schi și facilități comerciale, culturale și medicale, potrivit The Guardian.
KCNA a spus că poate găzdui 4.000 de familii și că are 380 de blocuri, clădiri publice și industriale, care se întind pe „sute de hectare”.

Orașul este una dintre cele mai mari inițiative economice pe care Kim le-a lansat ca parte a demersului său pentru o economie independentă. Însă construcția sa a fost întârziată, în principal din cauza lipsei de materiale de construcție și forță de muncă ca urmare a sancțiunilor internaționale impuse pentru a stopa programul nuclear al Phenianului .
Regimul Kim a mobilizat brigăzi de muncă pentru tineri, despre care activiștii pentru drepturile omului spun că sunt „sclavi” , deoarece nu primesc nici o remunerație și sunt nevoiți să muncească mai mult de 12 ore pe zi, primind în schimb șanse mai mari să intre la universitate sau să se alăture partidului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Accident rutier grav cu trei victime în Bumbești-Jiu

Pompierii militari au fost solicitați joi să intervină la...

ȘTIRI GdS