22.3 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropa(VIDEO) Germania sprijină România în privința Schengen

(VIDEO) Germania sprijină România în privința Schengen

Premierul Marcel Ciolacu a susținut o conferință de presă la Berlin, după discuțiile cu omologul său german, Olaf Scholz.

Ciolacu a salutat vizita recentă a cancelarului Olaf Scholz în România, pe care a numit-o „o dovadă a prieteniei și relațiilor consolidate dintre Germania și România pe care amândoi dorim să le aprofundăm”. Cei doi lideri anunță că doresc „demararea unor discuții între cele două guverne în vederea setării unui plan de acțiune comun pe subiecte de interes strategic și a unui format de dialog permanent care să ne permită să atingem obiectivele fixate”.

„Ridicarea la nivel strategic a relațiilor noastre diplomatice reprezintă un moment important pentru cooperarea noastră bilaterală. Vom putea astfel să dezvoltăm și mai mult legăturile dintre România și Germania în toate domeniile de interes comun. Doresc să îi mulțumesc domnului Cancelar Scholz pentru sprijinul oferit acestui demers”, a declarat Ciolacu.

Pe agenda discuțiilor au fost mai multe teme importante, atât la nivel bilateral cât și la nivel european sau internațional.

„Am discutat despre cooperarea economică și despre cum putem dezvolta împreună atât zona comercială cât și componenta investițională, folosind inclusiv resursele europene. Germania este principalul partener comercial al României. Există, însă, în continuare un potențial enorm de dezvoltare între cele două țări, și am identificat noi modalități prin care putem să lucrăm împreună pentru a acoperi noi piețe. Spre exemplu, două direcții importante sunt participarea activă la procesul de reconstrucție a Ucrainei sau sprijinirea dezvoltării Republicii Moldova”, a declarat Ciolacu.

Premierul român s-a referit și la subiectul Schengen.

„În final, doresc să mulțumesc personal cancelarului german, Olaf Scholz, pentru sprijinul oferit în vederea aderării României la spațiul Schengen. Germania a demonstrat că este un prieten adevărat al României. Am discutat împreună despre cum putem trece peste acest blocaj nejustificat care afectează, în opinia noastră, direct, unitatea europeană. Contăm pe sprijinul Germaniei în vederea depășirii acestui moment”, a mai explicat Ciolacu.

Germania susţine România să devină anul acesta membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen

Cancelarul Germaniei Olaf Scholz a afirmat, marţi la Berlin, că ţara sa susţine România pentru a deveni în acest an membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen. Acesta a adăugat că ţara noastră a îndeplinit toate condiţiile tehnice pentru aderare.

„Germania susţine România pentru ca ţara dumneavoastră să devină anul acesta membru cu drepturi depline al spaţiului Schengen. România a întreprins deja eforturi majore pentru aderarea la spaţiul Schengen şi aceste eforturi trebuie apreciate. Noi ne implicăm cu toată forţa pentru aceasta”, a explicat Olaf Scholz.

El a explicat că va relua discuţiile privind această aderare la Schengen, iar preşedinţia Consiliului UE deţinută de Spania şi-a propus „să aducă schimbare în acest proces, să îl revigoreze.

Summitul NATO de la Vilnius

Aşa cum spunea deja domnul prim-ministru, Germania susţine aderarea României pe deplin şi vom relua această poziţie clar şi în viitor şi în ceea ce priveşte condiţiile de îndeplinit de către România şi Bulgaria. Discutăm cu prietenii şi colegii noştri sceptici din Europa, nu doar în cadrul discuţiilor oficiale, ci şi în discuţii semi-oficiale. Este adevărat că preşedinţia Spaniei şi-a propus să aducă schimbare în acest proces, să îl revigoreze.

Nu aş vrea să speculez, însă din punctul meu de vedere şi al viitorului cred că este corect ca România să adere la spaţiul Schengen. Noi toţi, şi reiterez acest lucru, ne dorim ca România să devină membru al spaţiului Schengen. Ţine şi de conceptul echităţii şi al dreptăţii. România şi-a îndeplinit condiţiile tehnice, iar toate rapoartele vorbesc acest limbaj – că România şi-a îndeplinit condiţiile şi obligativităţile tehnice”, a comlpetat Scholz.

Oficialul german a mai precizat că a discutat cu prim-ministrul României despre Summitul NATO de la Vilnius, de săptămâna viitoare, cât şi despre politica de securitate a Flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice.

Citește și: (VIDEO) Iohannis: ”România Educată”, proiectul meu de suflet, devine acum realitate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS