16.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaRomgaz și Socar, un nou contract pentru furnizarea de gaze naturale

Romgaz și Socar, un nou contract pentru furnizarea de gaze naturale

Romgaz și Socar semnează, astăzi, un nou contract pentru furnizarea de gaze naturale,  pentru perioada 1 aprilie 2023 – 1 aprilie 2024 după ce, la începutul lunii ianuarie a acestui an, a demarat exportul de gaze suplimentare către România.

Semnarea acordului are loc în contextul în care România participă la Reuniunea ministeriale a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze de la Baku.

Delegaţia este condusă de preşedintele Klaus Iohannis.

„Acest coridor devine chiar mai important în acest moment în care războiul agresiv al Rusiei împotriva  Ucrainei a schimbat drastic contextul politic și geopolitic, mai ales când vorbim de securitatea energetică, a spus în urmă cu puțin timp președintele român”, a spus președintele Iohannis.

Tot din Azerbaidjan ar urma să importăm în anii următori energie electrică din surse regenerabile. Președintele azer a salutat colaborarea cu România

„România se alătură echipei de țări, parte a coridorului Sudic de Gaze”, a spus Ilham Aliyev care a adăugat că „prin semnarea unui acord pe energia verde între Aazerbaidjan, Georgia, Ungaria și România va deschide un nou capitol în securitatea energetică.” 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România rămâne puternic interesată în accesarea de volume suplimentare de gaz caspic pentru a acoperi consumul naţional aflat în creştere.

„De la bun început, România a recunoscut contribuţia importantă pe care Azerbaidjanul şi Coridorul Sudic de Gaze o au în acoperirea nevoilor energetice ale Europei. România a oferit garanţia angajamentului său neîntrerupt de a fi parte a eforturilor menite să dezvolte şi să extindă Coridorul către noi pieţe în Europa Centrală şi de Sud-Est.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS