21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaComisia Europeană propune tăierea a 7,5 miliarde de euro din fondurile europene ale Ungariei 

Comisia Europeană propune tăierea a 7,5 miliarde de euro din fondurile europene ale Ungariei 

Executivul Uniunii Europene a recomandat, duminică, suspendarea a aproximativ 7,5 miliarde de euro din finanţarea acordată Ungariei, din cauza corupţiei.

Este primul astfel de caz din blocul celor 27 de naţiuni europene care este vizat de o astfel de sancţiune, menită să protejeze mai bine statul de drept – notează Reuters.

UE a introdus noua sancțiune financiară în urmă cu doi ani, tocmai ca răspuns la ceea ce consideră că reprezintă o subminare a democrației în Polonia și Ungaria.

În Ungaria, premierul Viktor Orban a discreditat mass-media, ONG-urile și mediul academic, dar a restrâns și drepturile migranților, a comunității gay și a femeilor, pe parcursul a mai bine de un deceniu de când este la putere.

„Este vorba despre încălcări ale statului de drept“

„Este vorba despre încălcări ale statului de drept, care compromit utilizarea și gestionarea fondurilor UE. Nu putem concluziona că bugetul UE este suficient protejat” – a declarat Comisarul UE pentru buget Johannes Hahn.

De altfel, în urmă cu câteva zile, Parlamentul European a emis o rezoluție în care afirma că Ungaria nu mai poate fi considerată o democrație deplină, ci o ”autocrație electorală”.

Comisarul european a evidențiat neregulile sistemice din cadrul legilor Ungariei, privind achizițiile publice, garanțiile insuficiente împotriva conflictelor de interese, deficiențele în urmărirea penală eficientă și deficiențele altor măsuri împotriva corupției.

Comisia recomandă suspendarea a aproximativ o treime din fondurile de coeziune preconizate pentru Ungaria

În aceste condiții, Comisia recomandă suspendarea a aproximativ o treime din fondurile de coeziune preconizate pentru Ungaria, din bugetul comun al blocului european, pentru perioada 2021-2027, în valoare totală de 1,1 trilioane de euro.

Cele 7,5 miliarde de euro în cauză reprezintă 5% din PIB-ul estimat al țării pentru 2022. Țările UE au, acum, până la trei luni pentru a decide cu privire la această propunere.

Hahn a mai spus că cea mai recentă promisiune a Ungariei de a răspunde criticilor UE a fost un pas semnificativ în direcția corectă, dar că acest pas trebuie, totuși, transpus în noi legi și acțiuni practice, înainte ca blocul să fie liniștit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS