9.4 C
Craiova
sâmbătă, 4 februarie, 2023
Știri de ultima orăPoliticaEuropaTensiuni între Serbia şi Kosovo

Tensiuni între Serbia şi Kosovo

Autoritățile kosovare au declarat, azi dimineaţă, că au convenit să amâne implementarea a două reglementări privind plăcuțele de înmatriculare și documentele de călătorie ale automobilelor vizitatorilor din Serbia, după consultări cu reprezentanții SUA și ai Uniunii Europene.

Oficialii au spus că noile reglementări vor fi amânate cu 30 de zile odată ce baricadele înființate la punctele de trecere a frontierei de etnicii sârbi din Kosovo vor fi îndepărtate.

Liderii kosovari „s-au întâlnit cu factori internaționali americani și europeni”, se arată într-un comunicat al guvernului, potrivit www.rferl.org.

„În urma întâlnirilor, guvernul kosovar și-a luat angajamentul de a amâna punerea în aplicare a celor două decizii din 29 iunie 2022, până la 1 septembrie 2022… din momentul în care toate baricadele sunt înlăturate și se stabilește libertatea deplină de mișcare a tuturor”.

Oficialii guvernamentali au adăugat că noile reglementări vor continua să fie implementate până când baricadele vor fi îndepărtate de către protestatari.

La sfârșitul zilei de 31 iulie, ambasadorul SUA la Pristina Jeffrey Hovenier a cerut Kosovo să amâne punerea în aplicare a regulamentelor cu 30 de zile „pentru că pare să existe dezinformare și neînțelegere a acestor decizii”.

Au răsunat sirenele de război la granița dintre Serbia și Kosovo

Poliţia din Kosovo a afirmat duminică că a fost ţinta unor atacuri în nordul ţării, unde au fost ridicate baricade pe drumurile care duc în Serbia, în semn de protest faţă de politica frontalieră a guvernului.
Misiunea NATO în Kosovo (KFOR) a declarat, într-un comunicat publicat duminică, că este „pregătită să intervină dacă stabilitatea este ameninţată” în nordul Kosovo, unde au răsunat sirenele de război.

„Misiunea noastră este în întregime axată pe punerea în aplicare zilnic a mandatului din partea ONU pentru a asigura un mediu sigur, precum şi libertatea de mişcare pentru toţi locuitorii din Kosovo”, se adaugă în acest document.

Poliţia kosovară a precizat că focurile de armă nu au făcut răniţi.
Duminică seară, sute de sârbi kosovari au blocat cu camioane, cisterne şi alte vehicule grele drumurile care duc la punctele de trecere Jarinje şi Brnjak, potrivit unui corespondent al AFP la faţa locului.

Numeroase persoane s-au aşezat ulterior în jurul baricadelor, cu intenţia declarată de a petrece noaptea acolo.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS