17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaAmbasada Marii Britanii la Kiev va fi redeschisă

Ambasada Marii Britanii la Kiev va fi redeschisă

Ambasada Marii Britanii în Ucraina va fi redeschisă la Kiev ”foarte curând”, a anunţat premierul britanic, Boris Johnson, vineri, relatează CNN.

“Ne vom redeschide ambasada de la Kiev, demonstrându-ne solidaritatea cu poporul ucrainean. Și guvernul Regatului Unit ajută la colectarea de dovezi ale crimelor de război. Rusia trebuie trasă la răspundere pentru acțiunile sale”, a transmis pe Twitter premierul britanic, Boris Johnson. 

”Forţa extraordinară şi succesul preşedintelui Zelenski şi al poporului ucrainean cu privire la rezistenţa afişată în faţa forţelor ruse la Kiev înseamnă că pot anunţa, astăzi (n.r. vineri), că în curând, săptămâna viitoare, ne vom redeschide ambasada din capitala Ucrainei”, a declarat Boris Johnson în cadrul unei conferinţe de presă după întâlnirea cu omologul său indian, Narendra Modi, la New Delhi.
Johnson a adus un omagiu diplomaţilor britanici care au rămas în regiune şi a asigurat că ţara sa va continua să sprijine Ucraina.
”Regatul Unit şi aliaţii noştri nu vor urmări pasiv cum Putin continuă acest atac”, a mai subliniat premierul britanic.

”Ce că am văzut aici, în New Delhi, cred că este una dintre cele mai vechi democraţii din lume şi cea mai mare democraţie din lume, care rămâne unită şi se confruntă cu anxietăţile noastre comune referitoare la autocraţii şi constrângerea autocratică din întreaga lume şi acţionează împreună cu scopul de a ajuta ţările noastre să devină mai sigure şi mai prospere” a adăugat el.
Marea Britanie este una dintre numeroasele ţări care au anunţat recent redeschiderea ambasadelor în capitala Ucrainei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS